Fosta primăriţă Mariana Mircea de la Cernavodă, executată silit
Fosta primăriţă Mariana Mircea de la Cernavodă, executată silit
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMariana Mircea, fostul primar al orașului Cernavodă în perioada 2008-2012, este unul dintre cei mai controversaţi foşti şefi de administraţii locale din judeţul Constanţa. Funcţie din pricina căreia continuă să aibă de suferit. Mai întâi, procurorii au acuzat-o că ar fi atribuit în mod preferenţial unor societăţi comerciale agreate, mai multe contracte de achiziţii publice, apoi ANAF-ul i-a cerut bani după ce nu a plătit amenzile judiciare survenite ca urmare a nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Acum, trebuie să plătească și Primăriei Cernavodă suma de peste 9500 de lei, pe motiv că nu a dat dispoziție, pe vremea cât era primar, să se respecte o hotărâre judecătorească, creditorul fiind nevoit să treacă la executarea silită. Deşi a încercat să scape de răspundere, nu a reuşit. Instanţa a obligat-o recent să achite suma de bani. Între timp, fosta primăriţă continuă demersurile pentru a reveni pe funcţie, în Consiliul Local.
Mariana Mircea
Printr-o cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia în 2016, Primăria Cernavodă a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea Marianei Mircea la plata unei sume de bani, reprezentând contravaloarea prejudiciului. Concret, în anul 2009, Consiliul Local Cernavodă a fost obligat să achite societății Concern Plus SRL o sumă de bani reprezentând contravaloare marfă, dar și penalități de întârziere, sume ce au făcut obiectul executării silite în 2010. Prejudiciul a fost constatat de auditorii Curții de Conturi care au dispus măsura recuperării de la persoanele vinovate. Administrația locală spune că Mariana Mircea, în calitate de fost primar și de ordonator principal de credite, se face vinovată de neplata la termen a debitului principal, fapt care a generat prejudiciul menționat anterior.
Cum a încercat să scape de răspundere!
Mircea a invocat în instanță excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că vorbim de anul 2010, iar acțiunea a fost depusă în anul 2016, cu mult peste termenul de 3 ani. De asemenea, ea a mai arătat că facturile fiscale au fost emise în perioada 2007 –aprilie 2008, dată la care eu nu preluase încă mandatul de primar. Judecătoria i-a dat câștig de cauză, în 2017, respingând acțiunea Primăriei Cernavodă, dar nu și Tribunalul, la recurs. Magistrații de aici au spus că instanța de fond a analizat în mod greșit probele din dosar. La data pronunțării sentinței, Mariana Mircea avea calitatea de primar și avea obligația de a executa dispozițiile sentinței civile nr 3868/2009.
Mariana Mircea
Pentru că nu a dat dispoziție să se achite sumele de bani la care a fost obligat Consiliul Local prin sentința civilă, creditorul a fost nevoit să treacă la executarea silită, acest lucru ducând la efectuarea de către acesta a unor cheltuieli de executare în sumă de 9510,15 lei. Bani, pe care trebuie să-i plătească fosta primăriță. Decizia a rămas definitivă, aşa că, Mariana Mircea va trebui să scoată bani din buzunar.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News