REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Fosta şefă a creşelor trăieşte un COŞMAR: ‘De două săptămâni NU ŞTIU NIMIC DE COPILUL MEU! L-a luat fostul soţ cu forţa!’

Fosta şefă a creşelor trăieşte un COŞMAR: ‘De două săptămâni NU ŞTIU NIMIC DE COPILUL MEU! L-a luat fostul soţ cu forţa!’

Replica API 24 aprilie 2019 | 10:07 3134

Minorul are 6 ani, iar tatăl este angajat al Curţii de Conturi!

Minorul are 6 ani, iar tatăl este angajat al Curţii de Conturi!

De două săptămâni, o mamă disperată bate la ușile Poliției Constanța pentru a-și găsi băiețelul de șase ani. Este vorba despre Cezara Popescu, șefă centru de zi în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța.

Îți strigă cu revoltă durerea: pe 11 aprilie a.c., în jurul orei 18,40, după antrenamentul de tenis, fostul soț a luat copilul de lângă mamă, cu forța, l-a băgat în mașină și a demarat în trombă. De atunci nu mai știe nimic de el. Cu numai câteva zile înainte ca tatăl să ia copilul în acest mod, instanța a emis un ordin de protecție (al doilea, primul fiind emis în 2017) prin care îi interzice să se apropie de cei doi, dar și de celelalte două fiice ale femeii, la mai puțin de 300 de metri, timp de șase luni.

„Cu ordinul de protecție în mână, nimeni nu face nimic!” – acuză femeia, după ce polițiștii au început să o acuze că ... „îi agasează” prin insistențele ei, prin faptul că zi de zi trece pragul instituției pentru a fi la curent cu ce se face, concret, pentru a-i fi găsit fiul.

Cezara Popescu, cunoscută constănțenilor după ce a fost șef al Serviciului de Administrare a Creșelor din cadrul Primăriei Constanța, actualmente fiind angajată în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța (perioadă în care a coordonat activitatea în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Sf. Luca” din Negru Vodă, apoi a Complexului de Servicii Comunitare „Cristina” din Constanța) trece printr-un coșmar! De două săptămâni, nu mai știe nimic despre cel mai mic copil al ei, Dănuț, un băiețel de șase ani.

Cezara și Nicolae Popescu au fost căsătoriți în perioada 2012 – 2017, având un fiu, pe Dan Dumitru, în vârstă de 6 ani. Totodată, cele două fete ale femeii au preluat, pe cale administrativă, numele bărbatului. În timpul căsniciei, însă, relațiile dintre cei doi părinți s-au degradat.

Au apărut vorbele grele, injuriile și actele de violență. Prin urmare, în 2017 au divorțat, iar instanța de judecată a stabilit custodia comună a copilului de șase ani, cu domiciliul stabil la mamă. Violențele nu au încetat, însă, reclamă femeia. De aceea, în 2017, aceasta a solicitat instanței de judecată un prim ordin de protecție, acuzând că bărbatul a avut o atitudine violentă față de ea, dar și față de fiica ei în vârstă de 14 ani la acea dată.

Potrivit rolii.ro, în urmă cu doi ani, în mai multe rânduri, Cezara Popescu a depus plângere împotriva fostului soț. De exemplu, pe 24.04.2017, femeia a depus plângere după ce fostul soț a lovit-o, întrucât nu accepta divorțul. Deși ulterior femeia și-a retras plângerea, actele de violență au continuat, a relatat aceasta instanței. Iar în noaptea de 17.07.2017, bărbatul ar fi fost violent cu fiica minoră a fostei soții.

Potrivit aceleiași surse, în momentul în care a ajuns la domiciliu, minora a constatat că poarta de acces era încuiată, moment în care a încercat să escaladeze gardul. În această împrejurare, copila a fost trasă de tricou de fostul soț al mamei, dată jos de pe gard, la scenă asistând și mai mulți vecini.

Ulterior, a constatat instanța de judecată, între cei doi foști soți a urmat o discuție cu amenințări cu violență și injurii. La data respectivă, instanța a dispus ca bărbatul să părăsească domiciliul pe care încă îl împărțea cu fosta soție și copiii și să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de aceștia și de locuință.

Problemele nu s-au terminat însă aici, iar în urmă cu două săptămâni au culminat cu luarea cu forța a copilului, de lângă mama lui.

Două ordine de protecție, în doi ani, care au culminat cu luarea copilului

Femeia spune că pe 11 aprilie a.c., în jurul orei 18,40, copilul a fost luat cu forța de lângă ea de fostul soț, Nicolae Popescu, iar de atunci amândoi sunt de negăsit. „Eram după antrenamentul la tenis, ne îndreptam spre casă. Eram și cu fata mea cea mare, când a venit fostul soț și a luat copilul.

Am încercat să îl opresc, l-am prins de mână, el mă lovea cu picioarele. L-a băgat cu forța în mașină, pe scaunul din față și a demarat în trombă. De atunci, are telefonul închis, și-a închis și contul de Facebook și nu mai știu nimic despre fiul meu”, povestește mama îndurerată.

În dimineața zilei de 12 aprilie a.c. s-a adresat Secției 1 Poliție. Mai ales că nu era prima dată când bărbatul lua copilul fără încuviințarea ei și mai ales că pe 9 aprilie a.c. – adică cu două zile înainte de incident! – instanța de judecată a emis un ordin de protecție prin care îi interzicea bărbatului să se apropie la mai puțin de 300 de metri de Cezara Popescu, de fiul lor comun, Dan Dumitru, cât și de cele două fiice ale femeii.

Ordinul de protecție a fost solicitat de femeie, iar Judecătoria Constanța l-a admis – prin Hotărârea nr. 4192/9.04.2019, din dosarul nr. 10342/212/2019 – după o serie de evenimente în care bărbatul ar fi avut un comportament violent; astfel, Cezara Popescu a relatat instanței de judecată că pe 1 aprilie a.c. fostul soț s-a prezentat la locuința acesteia, unde a forțat încuietorilor ușii de acces, în încercarea de a intra în casă.

Ulterior, în seara zilei de 3 aprilie a.c., a venit din nou la domiciliul acesteia, unde femeia locuiește împreună cu copiii, reușind să intre în locuință, unde ar fi avut un comportament violent. La data respectivă, femeia a cerut sprijinul polițiștilor de la Secția 1 Poliție, pentru că bărbatul refuza să plece.

A doua zi, pe 4 aprilie a.c., Nicolae Popescu a mers la grădinița unde este înscris fiul celor doi, la Cambridge School Constanța și l-a luat pe copil, fără să o înștiințeze pe mamă anterior, refuzând să îl aducă acasă până pe 7 aprilie a.c.. Și în respectiva împrejurare, Cezara Popescu s-a adresat Poliției. Pe 8 aprilie a.c. a fost solicitat ordinul de protecție, iar a doua zi, instanța de judecată l-a încuviințat.

Mama disperată, acuzată de polițiști că este „agasantă”

De la dispariția fiului ei, Cezara Popescu a trecut zilnic pragul unităților de poliție din Constanța. A Secției 1 Poliție și a Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. A depus adrese peste adrese și a solicitat în permanență să fie ținută la curent cu demersurile care se fac pentru găsirea fiului ei.

„Cu ordinul de protecție în mână, nimeni nu face nimic!”, acuză femeia. Spune că a avut parte de indolență, nepăsare și vorbe grele. Cum ar putea spune altceva, în condițiile în care i s-a reproșat, la un moment dat, inclusiv faptul că „este agasantă”, că „deranjează” prin faptul că insistă cu adrese. De altfel, spune că deși în perioada 12 – 15 aprilie a.c. a depus zi de zi adrese prin care solicită urgentarea demersurilor pentru găsirea fiului ei și a fostului soț, toate au fost înregistrate într-o singură adresă, pe 15 aprilie a.c.. A transmis sesizare inclusiv către Ministerul Afacerilor Interne.

„Se susține că fostul soț nu a fost înștiințat de ordinul de protecție care a fost emis pe numele lui. Dar eu i-am spus în momentul în care a luat copilul! În plus, dincolo de ordinul de protecție, există o hotărâre judecătorească prin care se stabilește custodia comună a copilului, cu domiciliul stabil la mamă.

Ceea ce înseamnă că seara, trebuie să doarmă la mamă. Nu se poate pune problema că nu i-am dat copilul când a vrut să îl vadă. A vrut să meargă cu el la munte, l-a avut două săptămâni”, mărturisește Cezara Popescu. Femeia spune că deși a avut de pătimit din cauza violenței fostului soț, nu i-a interzis accesul la copil.

În toată această perioadă, atât femeia, cât și polițiștii îl caută pe fostul soț. „Au fost contactate rudele fostului soț, colegii de muncă, prietenii, dar toată lumea spune că nu știe nimic despre el. Are telefonul închis, și-a închis contul de Facebook. Copilul nu a mai fost la grădiniță de când l-a luat. De două săptămâni nu știu nimic despre copilul meu. Dacă plânge, dacă este bine. Dacă întreabă „unde este mami?”, el ce îi răspunde? Ce pot face în situația aceasta? Polițiștii îmi spun că îl caută, că fac tot ce pot. Că l-au dat în consemn la frontieră. Dar nu e suficient. Copilul meu nu este acasă!”, își strigă femeia disperarea.

De aceea, femeia face un apel către cei care îl cunosc pe fostul soț, către cei care îi văd pe fostul soț sau pe copil, să apeleze la numărul unic de urgență 112 și să sesizeze organele de anchetă.

IPJ Constanța: bărbatul a fost dat în consemn la frontieră și este căutat în toată țara!

Referitor la cele sesizate, reprezentanții IPJ Constanța au precizat pentru „Replica de Constanța faptul că se desfășoară cercetări, în vederea depistării copilului și al tatălui acestuia. „În data de 12 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 au fost sesizati de catre o femeie, de 43 de ani, cu privire la faptul că, în data de 11 aprilie a.c., în timp ce se afla cu copilul pe un teren de sport, fostul său soț ar fi luat copilul, în vârstă de 6 ani, si ar fi plecat cu acesta.

Tot cu ocazia audierilor, femeia le-a adus la cunoștință polițiștilor despre faptul că, la data de 9 aprilie a fost emis un ordin de protectie de catre Judecătoria Constanța, pe o perioada de 6 luni, pe numele bărbatului in cauza, constând în interdicția de a se apropia de ea sau de minorii aflați în întreținerea acesteia.

Începând cu data de 12 aprilie, polițiștii constănțeni au desfășurat zilnic activități de cautare a bărbatului. Acesta a fost dat în consemn la punctele de trecere a frontierei și în urmărire în toate județele din țară.

Polițiștii constănțeni au luat legătura cu apărătorul ales al bărbatului, care a precizat faptul că bărbatul nu a luat la cunoștință despre emiterea ordinului de protecție. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în urma divorțului dintre cele două persoane, s-a decis ca autoritatea părintească asupra minorului sa fie exercitată de ambii părinți. Polițiștii Secției 1 au deschis un dosar de cercetare penala sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție”, a precizat Andreea Munteanu, purtător de cuvânt IPJ Constanța.

Anchetat, în trecut, pentru clonarea de carduri

Se impune menționat și faptul că Cezara Popescu are și un alt motiv de îngrijorare, acuzând faptul că fostul soț reprezintă un pericol ridicat, invocând faptul că acesta a mai fost în conflict cu legea penală. Concret, în anul 2009, acesta a fost arestat preventiv în Grecia, timp de opt luni, fiind acuzat de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și clonare de carduri.

Menționăm că și la data respectivă, și în prezent, bărbatul este angajat al Curții de Conturi, de unde în această perioadă și-a luat concediu.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Va rog sa verificati comentariile. Sincer nu se poate accepta sa se posteze comentarii cu Asa de multe greseli de ortografie. Inteleg ca cei care comenteaza nu au timp de citit ptr ca Sunt ocupati cu carcotitul Dar totusi.. u
0
5
dar ce nenorociri ai facut tu cezara la crese ca si cum erai patroana si cum ai umilit toti angajatii, nu zici?in viata exista o plata pentru tot, mai devreme sau mai tarziu.
5
1
miroase a harneala
0
0
aha ce spagute lua tanti pentru ati inscrie copilasul la cresa sau gradinite habar nu aveti voi a luat-o DINICA acum sub aripioara lui
5
1
Are femeia un dosar stufos! Pupila lui mazare . Te-ai luat cu ala din interes, acum sufera si taci. Ghinion ca i s-a gatat banii lui ala. Curios este faptul ca ala lucreaza la curtea de conturi dupa ce a facut cu clonarea. Sa te mai increzi in femei! Te dau in primire imediat. Aviz amatorilor!
7
4
Peste nepoata mea au intrat in casa ,tatal copilului si mama ei si i-au luat copilul de langa ea.La fel nici ea nu stie.nimic de baietel!Acum e in judecata cu ei dar vai de legile noastre ca sunt mai proaste ca in India ,tara subdezvoltata !Mai si suntem in Uniunea Europeana...ce sa zic!
0
6
Cezaro, las ca-ti face Mereuta alt puradel. Cunoscatorii stiu ...
6
2
S-a rupt lantul iubirii dintre hingheri?! De ce nu scrieti ca este fina lui Mazare, impreuna cu fostul si cativa smecheri au topit bugetul local Constanta prin contractele de hingherit cu puppy vet ?
19
1
Cine este asta de faceti atata reclama, vrea sa candize si ea?
9
2
asta e patroana de la puppy vet, ecarisaj vf cu dor, sute de mii de caini omorati ca ea si sora sa martinez sa traiasca in lux!
16
1
zici politia locala si tragi apa , cei mai slabi pregatiti au intrat acolo , de la analfabeti la paznici de semafoare care sunt spalati pe creier sa dea amenzi sa mareasca bugetul primariei ca sa aibe makidonii de unde fura !!!!!!!!
19
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108