Fostul senator Vasiliev: Sunt foarte revoltat pe găinile care conduc orașe și județe și pe acest președinte cactus
Fostul senator Vasiliev: Sunt foarte revoltat pe găinile care conduc orașe și județe și pe acest președinte cactus
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFostul senator constănțean, Marian Vasiliev, se află în acest moment liber de contract și critică din plin actuala clasa politică, în special cele două partide aflate la „butoane”, PNL și PSD. „Deocamdată sunt liber de orice obligație și foarte revoltat pe toate găinile ăstea care conduc orașe și județe și parlamentari ascunși după tablete și un președinte cactus, și un prim ministru.. mi-e scârbă efectiv de ei că nu au pic de curaj. Acum aș fi lipsit de bun simț să mă gândesc la o decizie politică, în contextul pandemiei de coronavirus”, a declarat Vasiliev.
Marian Vasiliev
Fostul senator PP-DD și UNPR atacă PSD și PNL și are același „crez” care se vede pe buzele românilor. „După părerea mea, toți sunt o apă și un pământ. Ei sunt mână-n mână. Unul dă autorizație de funcționare, altul construiește blocuri. Eu încerc să trezesc niște conștiințe în oameni, să învețe să gândească singuri, să nu mai aplaude cu „vai, mi-a dat 2 lei, ne-a făcut, ne-a dat.. Am în cap mai multe inițiative, dar deocamdată nu e nimic concret și nu vreau să mă trezesc că peste două săptămâni iau alte decizii”, a mai spus fostul senator constănțean.
Vasiliev: Conducătorii triburilor conduc pe niște supuși care bat din palme
Marian Vasiliev rămâne fidel ideologiei de stânga, dar nu a ceea ce vede în „stânga” din România și pare că adoră jocul strategic, „Triburile”, deoarece invocă acest cuvânt în mod sistematic pentru a reprezenta organizațiile politice din țară și din județ. „Eu sunt structurat de stânga, eu sunt om de stânga, mi-am asumat. Sunt născut să fiu de stânga. Aș vrea un partid de stânga, dar nu o stângă din asta tribală, cu ginerele, fiinu, cumnatul, cu nevasta, etc. Mă voi distanța de tot ceea ce înseamnă ideea de stânga în România, cu nepotismele. Uitați-vă la ei, au făcut o chestie tribală din asta! Conducătorii triburilor conduc pe niște supuși care bat din palme”, a spus Vasiliev.
Fostul senator vede partidul perfect fără șefi și fără „pinguinii sefului de la București”. De altfel, Vasiliev spune clar și răspicat că nu s-ar întoarce niciodată într-o structură a Guvernului, chiar dacă a început un proces cu acesta la începutul anului, motivul invocat fiind „să se joace puțin cu ei”. „Aș vedea un partid fără șefi la nivel central. Nu își face un șmecher un partid, după care trimite oameni în teritoriu, organizații județene și aia sunt pinguinii șefului de la București. Nu am fost șef niciodată. Nu m-aș întoarce niciodată într-o structură a Guvernului, chiar și dacă aș câștiga procesul”, a mai comentat Marian Vasiliev.
Citește și: Marian Vasiliev se judecă cu Guvernul: `Vreau să mă joc puțin cu ei`
Fostul senator constănțean, este pregătit să consilieze și tinerii care vor să intre în politică, gratuit! Chiar dacă el este un om de stânga și ei sunt de dreapta, nu este nicio problemă, îî va învinge după în campanie. „Pe cei care vor să își facă un partid și sunt la început de drum, îî sfătuiesc eu cum să facă, că știu foarte bine. Îi consiliez eu gratuit. Poate să fie și de stânga și de dreapta. Dacă ei au o convingere de dreapta, îi ajut să își facă un partid, după care mă voi bate cu ei în campanie. Să își facă de stânga și să fim parteneri, să își facă de dreapta și să fim adversari.
Vasiliev: Nu pot să mă gândesc niciodată la profit când am sute de copii care se culcă flămânzi
Marian Vasiliev, celebrul inițiator al unei legi destul de cinică pentru secolul XXI, dar destul de apreciată la vremea ei, în anul 2014, când era președintele Comisiei pentru Egalitatea de Șanse a Senatului, iniția atunci măsura de castrare chimică împotriva violatorilor. Chiar și Biserica Ortodoxă Română fusese atunci de acord. În cele din urmă, această inițiativă legislativă nu a trecut, fiind una destul de „tribală”, probabil. Este aceeași persoană care acum se gândește la copiii care mor de foame și probabil una dintre puținele persoane din politica românească care nu se gândește la profit. Asta da utopie politică. „Eu sunt de stânga și înțeleg anumite măsuri de dreapta care trebuie luate, însă nu poți pune înainte de orice capitalul. De asta nu am fost niciodată de dreapta. Nu pot să mă gândesc niciodată la profit când am sute de copii care se culcă flămânzi”, a mai declarat Vasiliev.
Petruț IACOB
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News