Fostul viceprimar al orașului Ovidiu, Dan Pîndichi, a ajuns mare șef la Loteria Română, cu leafă de lux
Fostul viceprimar al orașului Ovidiu, Dan Pîndichi, a ajuns mare șef la Loteria Română, cu leafă de lux
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVă mai aduceți aminte de Dan Pîndichi, fostul viceprimar al orașului Ovidiu, un „plimbăreț“ prin instituțiile statului?! Ei bine, de câțiva ani nu s-a mai auzit nimic de el, mai exact de când și-a terminat mandatul în Consiliul Local Ovidiu, însă chiar dacă a făcut un pas înapoi în politică, omul nu o duce rău deloc. Lucrează tot la stat și câștigă peste 11.000 de lei pe lună. Știați că e șef la Loteria Română, manager Sucursala Zonală Constanța?!
Dan Pîndichi este tipul acela de politician care nu s-a remarcat prin activități notabile, dar care s-a ales cu funcții la stat bine plătite. Și-a început cariera prin 1994, în domeniul hotelier, și-a încercat norocul în învățământ, în perioada 1999-2002, dar n-a stat prea mult în sistem.
Apoi s-a reprofilat spre domeniul IT, activând la Romtelecom, ca și analist programator, iar în 2008 a ajuns în Primăria Ovidiu, unde a ținut funcția de inginer sistem, în perioada 2008-2012 și 2014-2016.
A început să cocheteze cu politica și s-a înscris în PD, a fost două mandate viceprimar al orașului Ovidiu, a fost consilierul personal al primarului, prin 2020, iar în același an a ajuns și consilier local. Anterior, a lucrat și prim Primăria Poarta Albă.
Traseul profesional al lui Dan Pîndichi!
Pe vremea când activa în Primăria Ovidiu, a fost acuzat de ANI că pe vremea când era consilier local la Ovidiu, în perioada 4 iulie 2017 – 5 iulie 2019, ar fi exercitat simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului. Asta, în ciuda faptului că ANI l-a înștiințat anterior, într-o adresă, că nu intervine starea de incompatibilitate dacă deține funcția de consilier local, dar și consilier al primarului. Pîndichi a mers în instanță cu raportul și a câștigat.
Ei bine, din 2024 a dispărut din peisajul politic - nu că până atunci ar fi fost foarte activ - dar a rămas în sistemul de stat, și nu oriunde. Și-a făcut loc la Loteria Română, fiind manager Sucursala Zonală Constanța. Potrivit ultimei declarații de avere făcută publică, Pîndichi câștigă în jur de 140.000 de lei pe an, echivalentul a 12.000 de lei pe lună.
Iar, pe lângă salariul de bază, funcțiile de conducere beneficiază de sporuri și drepturi stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă Drepturi salariale - Loteria Româna, incluzând vouchere de vacanță, tichete de masă și prime aniversare sau de sărbători.
Venitul managerului din Constanța este peste media raportată de alți manageri de zonă din restul țării, fiind influențat de vechime și sporuri specifice.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.1° Constanța 

















