Fostul viceprimar din Gârliciu a falsificat o adeverință care atesta că este proprietarul unui teren
Fostul viceprimar din Gârliciu a falsificat o adeverință care atesta că este proprietarul unui teren
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul viceprimar al comunei Gârliciu, Stoica Marin, a fost trimis în judecată pentru fals intelectual, participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals. Bărbatul este acuzat că, în calitate de viceprimar, a falsificat și semnat o adeverință care atesta că este proprietar al unui teren de 70 mp, pe care avea deja o clădire. Mai mult decât atât, a determinat casiera primăriei Gârliciu să semneze aceeași adeverință. Apoi a utilizat adeverința pentru a înscrie terenul dar și clădirea aferentă în posesia sa.
La data de 23.06.2021, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârșova a fost înregistrată plângerea unei persoane, care a precizat, în esență, că a moştenit de la părinţii săi un imobil situat în localitatea Gârliciu. Pe acest teren, o suprafață de 74,80 mp este ocupată de o clădire cu destinaţie de spaţiu comercial, care a fost construită în anul 2000 de către Stoica Marin.
În cursul anului 2010, reclamantul s-a întâlnit cu Marin Stoica şi i-a solicitat acestuia să demoleze clădirea şi să părăsească terenul, însă acesta a refuzat, invocând încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, cu părinții petentului, în anul 2000. Petentul a mai menționat că, în acest sens, i-a fost eliberată, de către Primăria comunei Gârliciu, adresa nr. 352/02.02.2021 prin care se atestă că, pentru imobilul respectiv, el a fost cel care a plătit impozit, nefiind înregistrat în evidențele primăriei un alt imobil la adresa amintită. Apoi, s-a descoperit că viceprimarul falsificase acea adeverință prin care intrase în posesia terenului pe care avea deja edificat un magazin. Stoica Marin a recunoscut că a semnat ambele adeverințe și le-a folosit în vederea producerii unor consecințe juridice, cunoscând că aspectele inserate în aceste înscrisuri nu corespundeau realității faptice din evidențele Primăriei.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Hârșova au decis condamnarea lui Stoica Marin la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare. Sentința a fost dată pe 14 mai 2024 și nu este definitivă.
Stoica a fost viceprimar în mandatul 2016-2020, membru PSD, este electronist și nu are prea multe clase, având studii medii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.1° Constanța 

.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)





