REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Franţa: Rachida Dati, fost ministru al justiţiei, inculpată pentru „corupţie pasivă“

Franţa: Rachida Dati, fost ministru al justiţiei, inculpată pentru „corupţie pasivă“

Replica API 29 iulie 2021 | 00:00 699

Fostul ministru al justiţiei al lui Nicolas Sarkozy, Rachida Dati, a fost inculpat pentru "corupţie pasivă" şi "abuz de putere" în ancheta privind prestaţiile sale de avocat pe plângă fostul CEO al alianţei Renault-Nissan Carlos Ghosn în timp ce era şi deputată europeană, a anunţat marţi parchetul naţional financiar, relatează AFP, citată de Agerpres.

Rachida Dati

Sursa foto: Rachida Dati/Twitter

Actualul primar al LR (Les Republicains, dreapta) din al VII-lea arondisment al Parisului a scăpat iniţial de urmărirea penală în noiembrie, după un prim interogatoriu de 16 ore cu judecătorii de instrucţie care i-au acordat atunci lui Rachida Dati un statut intermediar de martor asistat.

Nouă luni mai târziu, Rachida Dati a fost în cele din urmă convocată din nou pentru o zi de interogatoriu şi inculpată pentru "corupţie pasivă a unei persoane învestite cu un mandat electiv public în cadrul unei organizaţii internaţionale", în speţă Parlamentul European în care fusese aleasă, şi "abuz de putere".

Contactaţi de AFP, avocaţii săi Olivier Baratelli, Olivier Pardo şi Francis Teitgen nu au dorit să reacţioneze.

Trei judecători de instrucţie sunt însărcinaţi din vara lui 2019 cu această anchetă privind contractele încheiate de filiala olandeză a alianţei Renault-Nissan, RNBV, cu Rachida Dati şi criminologul francez Alain Bauer, apropiat al mediilor politice de stânga, în timp ce Carlos Ghosn era CEO al grupului.

Potrivit unei surse apropiate de dosar, Rachida Dati, care neagă că ar fi comis vreo ilegalitate, ar fi primit onorarii de 900.000 de euro în calitate de avocată între 2010 şi 2012, în timp ce era la momentul respectiv şi eurodeputată.

O anchetă preliminară a fost deschisă anterior de parchetul naţional financiar, după o plângere depusă pe 17 aprilie 2019 de o acţionară a Renault. Această plângere îi viza pe Rachida Dati, Alain Bauer, dar şi pe Carlos Ghosn şi pe soţia sa.

Justiţia încearcă să stabilească dacă veniturile Rachidei Dati corespund unor activităţi determinate sau dacă este vorba despre o slujbă de complezenţă care ar fi putut masca activităţi de lobby, interzise pentru eurodeputaţi.

Echipa de apărare a Rachidei Dati răspunde că niciun element al remunerării sale nu a fost ascuns şi prin urmare prescripţia de trei ani pentru aceste delicte s-a împlinit din 2017. Ori parchetul naţional financiar nu a deschis această procedură decât în 2019, după ce a primit plângerea de la o acţionară a Renault.

Avocaţii observă, de asemenea, că nici Parlamentul European, nici Înalta autoritate pentru transparenţa vieţii publice, nici ministerul public nu au decis să o tragă la răspundere chiar în contextul în care acuzaţiile de conflict de interese care o vizau au ajuns în presă între 2009 şi 2015.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sunt jidanei care o pun de-un ghiseft. Nu cum crede mwistul de sub mine.
1
2
Acum fac cum face baiatul Ursulei,o firma de consultanta pe diferite probl. si pe acolo intra banii de la mami,exista si varianta H unte r Bid eu sa te faci pictor si sa iti cumpere tablourile nu se stie cine ca e privat.
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212