REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Fraţii Micula vor să vândă patrimoniul uneia dintre societăţile de pe litoral. SIF Transilvania se opune!

Fraţii Micula vor să vândă patrimoniul uneia dintre societăţile de pe litoral. SIF Transilvania se opune!

Replica API 5 aprilie 2019 | 00:44 571

Ioan şi Viorel Micula, foto: economica.net

Firma din Neptun deţinută de fraţii Ioan și Viorel Micula nu poate vinde imobilele din patrimoniu! Unul dintre acţionari, respectiv SIF Transilvania, a obţinut în instanţă suspendarea hotărârii din 8 noiembrie 2018, luată în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Service Neptun 2002 SA. Acesta spune că înstrăinarea tuturor activelor , la prețuri stabilite unilateral de administrator, şi nu de acționari, este de natură să producă o pagubă patrimonială evidentă atât societății cât și acționarilor săi.

SIF Transilvania S.A., în calitate de acţionar al SC Service Neptun 2002 SA , a solicitat în instanţă să se dispună, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor societății din data de 8 noiembrie 2018 , până la soluționarea în fond a cererii de anulare. Societatea de Investiţii Financiare a cerut anularea hotărârii amintite, pentru încălcarea dispozițiilor legale și ale actului constitutive. Punerea în executare a hotărârii, spun reprezentanţii SIF Transilvania în instanţă, ar conduce la imposibilitatea realizării de către societăţii a obiectului principal de activitate.

Prin Hotărârea adoptată la 8 noiembrie 2018 , Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a aprobat , cu majoritate de voturi: vânzarea bunurilor imobile aflate în patrimoniul societății respectiv pavilion administrativ, laborator cofetărie, construcţie bază, construcţie anexă, depozite, cameră frig, carmanegerie, spălătorie, construcţie centrală termică, ateliere, toate situate în staţiunea Neptun. În cadrul AGA din 8 noiembrie au fost împuternicite Maria Durdac, preşedintele CA, şi Gabriela Sturz pentru a negocia preţul. În AGA s-a aprobat ca prețul minim de vânzare al acestora să fie stabilit pe baza unui raport de

SIF Transilvania, care deţine 39,6240 % din acţiuni, a invocat în instanţă aspecte care țin de interdicția întocmirii actelor de înstrăinare a activelor imobilizate a căror valoare depășește 20 % din totalul acestora, încălcarea dreptului la informare al acționarilor, prin omisiunea prezentării unei documentații care să fundamenteze oportunitatea înstrăinării și eludarea prevederilor art. 114 din Legea nr. 31/1990. În viziunea SIF Transilvania, au fost încălcate de către acționarii majoritari principiile priorității interesului societar și aplicării unui tratament egal tuturor acționarilor .

Societatea care se ocupă de spălarea curăţare a articolelor textile s-a înfiinţat în anul 2002 şi este deţinută cu 54,0250 % din acţiuni, de SC Grosaliment din Târgu Mureş, SIF Transilvania, cu sediul în Braşov, şi persoane fizice. Grosaliment este deţinută de SC Transilvania General Import Export SRL, cu sediul în Oradea, SC Rieni Drinks SA, cu sediul în Bihor, European Drinks SA, cu 61,17 % din capitalul social şi acţionari persoane fizice. SC European Drinks SA, înfiinţată în 1993, este deţinută de Transilvania General Import Export SA, cu 20,04 % acţiuni, Edri Trading SRL, Rieni Drinks. Acţionari persoane fizice sunt fraţii Ioan şi Viorel Micula, cu un total de 39,94 acţiuni.

Tribunalul a suspendat hotărârea AGA din 8 noiembrie, aşa că patrimoniul nu poate fi vândut până nu se soliţionează acţiunea privind anularea acesteia. Pe 3 aprilie, societatea a formulat recurs, la Curtea de Apel.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
hotii de micula trebuie executati in piata impreuna cu dementul de fiu si nepot
1
0
Cine le- a vandut lor atatea active, Dan Aga Spagaton? Au distrus frumusete de statiune, Neptun-Olimp cu complicitatea ministerului,AGA, Maga, Spaga...
5
0
Doi securisti jegosi.
4
0
Lu fercala nu i convine ca nu vinde el si astfel nu ia spaga de rigoare!
5
0
Topaiala si la astia.Afaceristii lui peste.
9
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614