Găselnița unui taximetrist constănțean: a împărțit mașina în două! Banii se dau printr-un orificiu!
Găselnița unui taximetrist constănțean: a împărțit mașina în două! Banii se dau printr-un orificiu!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe teama transmiterii virusului coronarian, dar și limitați financiar, taximetriștii orașului nostru au ales să lucreze, însă asigurându-și protecția necesară împotriva răspândirii virale, în primul rând prin purtarea măștii și a mănușilor chirugicale. Unii, însă, au mers chiar mai departe de atât.
Este și cazul unui taximetrist care și-a împărțit interiorul autoturismului în 2 compartimente separate de un panou de folie transparentă, în mijlocul căruia este decupată o plăcuță prin care se pot înmâna banii pentru cursă.
Întrebat care este proveniența și scopul acestui panou, șoferul a răspuns, mândru, că acesta reprezintă creația sa personală și are rolul de a adăuga o barieră protectivă între șofer și clienții pe care îi transportă.
“Am avut adineauri o doamnă care s-a speriat când a văzut ăsta, și nu a mai vrut să urce. Eu cred că e foarte bun, și mă protejează, cât de cât, de virus. Dacă rămân fără loc de muncă, nu știu cum aș putea să mă descurc, și așa resursele încep să fie din ce în ce mai limitate. În lipsa banilor, cred că o merg să pescuiesc, și să mănânc ce prind...n-am de ales!”, a povestit, pentru Replica, taximetristul.
Alina MATEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News