REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Gazoductul pe care Transgaz vrea să-l construiasca la Tuzla, sortit eşecului? Ungaria se împotriveşte proiectului BRUA

Gazoductul pe care Transgaz vrea să-l construiasca la Tuzla, sortit eşecului? Ungaria se împotriveşte proiectului BRUA

Replica API 24 iulie 2017 | 00:00 423

Construcția gazoductului BRUA, care urma să conecteze sistemele de transport de gaze naturale ale României, Bulgariei, Ungariei și Austriei, ar putea fi bocată după ce autoritățile ungare au anunțat că Austria ar putea fi exclusă din proiect. BRUA prevede construcția pe teritoriul României a unei noi conducte de gaz, cu o lungime de aproximativ 479 kilometri, și trei noi stații de comprimare, la Jupa, Bibești și Podișor. Proiectul derulat de Transgaz are deja probleme la Tuzla, unde autoritatile locale sustin ca, prin derularea lui in forma actuala, ar distruge plaja virgina din localitate.

Gazoductul ar urma să aibă o capacitate inițială de 1,75 miliarde metri cubi pe an, majorată ulterior la 4,4 miliarde metri cubi pe an (BRUA faza 2). Totuși, operatorul ungar de transport de gaze FGSZ a anunțat, conform profit.ro, că gazoductul se va opri în Ungaria. FGSZ afirmă că singura secțiune "viabilă" a gazoductului este interconectorul existent Ungaria-România, care poate fi extins la 5,26 miliarde metri cubi pe an, de la o capacitate de 4,4 miliarde de metri cubi.

FGSZ a adăugat că a contactat operatorul român Transgaz cu privire la alocarea capacităților. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) nu a exprimat încă un punct de vedere.

Gazele din Marea Neagra n-ar mai ajunge la nimeni

FGSZ ia în calcul ca gazele să fie exportate mai departe către Slovacia, Ucraina, Serbia și Croația. Dacă gazoductul nu va mai ajunge însă în Austria, companii ca ExxoMobil sau OMV, care mizează pe exportarea gazelor din Marea Neagră, ar putea fi excluse de pe lista exportatorilor din regiune. Pe de altă parte, compania rusă Gazprom ar putea folosi infrastructura existentă pentru a vinde gaze rusești în regiune. Rusia lucrează momentan la construcția Turkish Stream, care traversează Marea Neagră. ExxonMobil și OMV Petrom au anunțat în 2012 descoperirea unui important zăcământ de gaze naturale cu sonda Domino-1 în zona de mare adâncime a blocului Neptun din zona românească a Mării Negre. Potrivit informațiilor inițiale, rezervele de gaze din acel perimetru au fost estimate între 42 de miliarde și 84 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Analiza viabilității comerciale a zăcămintelor românești din Marea Neagră este în plină desfășurare, decizia finală de investire ar putea fi luată în 2018, iar producția propriu-zisă ar putea începe în deceniul următor.

Americanii au lansat deja licitații și consultări de piață pentru achiziționarea de echipamente și servicii necesare proiectului. Saptamana trecuta, Transgaz a anunțat că găzduiește o întâlnire cu reprezentanți ai operatorilor sistemelor de transport gaze naturale din Grecia (DESFA), Bulgaria (Bulgartransgaz), Ungaria (FGSZ) și ai ICGB, compania care dezvoltă interconectarea dintre Grecia și Bulgaria, în scopul semnării memorandumului privind coridorul vertical de gaze ce ar urma să lege sistemele de transport gaze naturale din România, Ungaria, Austria, Bulgaria și Grecia. Conceptul unui coridor vertical, care va permite transportul gazelor naturale din regiunea Caspică spre Europa Centrală, s-a conturat la Bruxelles în 2014, în contextul obiectivelor Uniunii Europene de a diversifica rutele și sursele de aprovizionare ale statelor membre și de a nu mai depinde de Rusia. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat recent că analizează acordarea unui împrumut de peste 59,38 milioane euro companiei românești Transgaz pentru finanțarea construcției gazoductului BRUA. Costurile totale ale proiectului sunt estimate la 593,786 milioane euro, iar BERD notează că diferența ar urma să fie asigurată de Transgaz din surse proprii, un grant de 179 milioane euro din partea Comisiei Europene, precum și din împrumuturi acordate de Banca Europeană de Investiții (BEI) și de bănci.

Proiect de 1,5 miliarde lei

Transgaz a scos la licitație în mai un contract pe 2 ani, estimat la peste 1,5 miliarde lei cu tot cu TVA, de executare a lucrărilor de construcție a secțiunii românești a conductei internaționale BRUA, licitație la care au depus oferte 7 companii, printre care combinatul siderurgic ArcelorMittal Galați, concernul turc Borusan Mannesmann, TMK Artrom Slatina și Moldocor Piatra Neamț. Licitația a fost lansată la scurt timp după ce Transgaz a anunțat că demarează negocieri pentru a contracta un credit în valoare de 50 milioane euro pentru finanțarea lucrărilor la faza 1 a proiectului de conductă, cu dobândă fixă și cu termen de rambursare de 15 ani, inclusiv 3 ani perioadă de grație pentru restituirea componentei de principal a împrumutului.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
deci romanica exporta gaz in ungaria, in acelasi timp importand gaz din rusia,sa zicem ca au aceeasi calitate,dar pretul,mai nou jidanii de la omv,au casunat pe gazul romanesc din marea neagra,foarte bun,mai bun decat cel din ardeal ,i-l trimit direct in austria,cu vaporul la trieste,numai folosind vagoanele vizibile,bogata tara,oameni saraci
1
0
daca IOHANIS are singe in instalatie trebuie sa intervina imediat ca nu e gazul ungurilor e al ROMANIEI
0
1
Foarte bine,
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108