REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Joi, 22 Feb. 2024
Anul XX Nr. 6647
4.4° Constanța Joi, 22 Februarie 2024 Anul XX Nr. 6647
 

Gheorghe Haleț ar vrea să reînvie festivalul de muzică ușoară Mamaia! Video

Gheorghe Haleț ar vrea să reînvie festivalul de muzică ușoară Mamaia! Video

Replica API 24 martie 2022 | 00:20 6311

Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu politica, la un moment dat, însă și-a dat seama că… nu are cu cine, așa că a făcut un pas înapoi și a revenit la prima dragoste: televiziunea. Invitat în studioul Replica, Gheorghe Haleț s-a dezlănțuit, a dat de pământ cu actuala clasă politică, și-a manifestat indignarea față de lipsa de implicare a autorităților în domeniul culturii, dar a vorbit și despre subiectul momentului: războiul din Ucraina.

În debutul interviului, Haleț a vorbit despre Putin și invazia trupelor rusești în Ucraina.

Sunt unii oameni care ajung la putere și își fac de cap, își pierd mințile. De aia democrația e drăguță și bleguță, o vedem toți cum e, dar este cea mai bună pentru noi pentru că din când în când aleșii pot fi schimbați în funcție de preferințele oamenilor. Putin a ajuns cel mai tare om din lume la ora actuală și se duce cu pușca în mână să-și facă dreptate, dreptatea lui cu care rușii sunt îndoctrinați de ani de zile. Eu nu știu nici acum ce vrea Putin cu adevărat. A reușit să se facă de râs, o să-l știe o lume întreagă de acum, copiii aia din brațele părinților nu o să-l uite niciodată.”, este de părere Haleț, însă mai multe despre acest subiect puteți urmări în interviul integral.

Haleț: În administrație avem numai proști

Schimbând registrul, Haleț a vorbit și despre Castelul Regal, în cazul căruia instanța a decis ca imobilul să revină în proprietatea statului, după ani de zile de procese cu Mamaia SA. Omul de cultură spune că nu este de acord cu această soluție și ne spune de ce: ” Dar Castelul Regal tot așa va rămâne, Statul nu se va ocupa de el. La fel și Teatrul de Vară din Mamaia arată jalnic, nu e nici măcar măturat, dar să vorbim de reabilitare. Le lasă pe toate în paragină din cauza nesimțirii și a puturoșeniei. Dacă statul nu îngrijește Teatrul de Vară ce așteptări să avem pentru Castelul Regal?! Statul este cel mai prost administrator. Noi suntem buni de gură și mari specialiști în verdicte. În administrație avem directori slabi peste tot, și la Primărie, și la Consiliul Județean. Proștii risipiți sunt peste tot”, a comentat Haleț. Întrebat dacă mai face politică, Haleț a declarat: ”Eu nu mai sunt în niciun partid, dar fac politică pentru că merg la vot și mă interesează acest subiect. Suntem conduși de niște proști peste tot. Am îmbătrânit ca să-mi mai fac eu partid, iar entuziasmul se pierde în timp”, a punctat omul de televiziune.

Haleț vrea să reînvie Festivalul Mamaia

Rămânem la capitolul cultură și vorbim despre defunctul Festival Mamaia, pe care Haleț vrea să-l reînvie. ”M-au contactat de la televiziunea națională să facem ediția 50 a festivalului. Ar fi o chestie extraordinară, am încercat o discuție, dar a fost perioada cu Covid și i-am lăsat puțin. Zilele astea mă duc să încerc să vedem ce trebuie făcut. Eu am făcut 18 ediții de-a lungul anilor. Un eveniment din ăsta se pune în picioare pe câteva zile”, crede Haleț.

Murad m-a dezamăgit, a zis că nu e bine cu democrația; nu știe politică

Gheorghe Haleț a vorbit pentru Replica și despre Mohammad Murad, despre care spune că l-a dezamăgit atunci când a declarat că nu vrea democrație. ”M-a dezamăgit, eu aveam părere bună despre Murad. A devenit șef mare în partidul PER. Spunea prin presă că el vrea calitate, iar despre democrație a spus că vrea cantitate. Murad, lider politic, nu vrea democrație în România, ne argumenta că nu e bine cu democrația. El e cetățean român, trebuia să cunoască Constituția. Tu nu ai voie să spui la televizor că democrația nu este bună, chiar dacă este ea mai bleguță pe ici colo, încalci Constituția, domnule Murad”. Întrebat dacă afaceristul se pricepe sau nu la politică, Haleț a răspuns: ”Murad nu știe politică. Lui îi place să fie văzut, a fost și la emisiunea cu finanțări ca să fie văzut. Lui îi place să apară, să fie în centrul atenției. Pentru domnul Murad nu cred că o să fie bine dacă tot continuă să facă greșeli catastrofale precum cea cu democrați”. Cât despre posibilitatea ca, până în 2024, Murad să ajungă la PSD, pentru a candida la Primăria Constanța, Haleț a precizat: ” Cred că s-au pupat după colțuri, PSD cu Murad, dar nu s-au înțeles. În PSD singurul care conduce e Felix Stroe pe care nu-l văd ce ceva timp pe nicăieri”.

Interviul integral îl puteți urmări în materialul Video de mai jos:

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
733481553
5/49
1646443318-02-20245 0 4 1 8 3 2
joker
27328183039