REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.3° Constanța Joi, 17 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7585
21.3° Constanța Joi, 17 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7585
 

Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan: Ne dorim să conducem Guvernul României

Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan: Ne dorim să conducem Guvernul României

Lorena CRISTEA 17 septembrie 2026 | 10:20 164

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni că Partidul Social-Democrat de fiecare dată când a fost în Guvern sau a condus Guvernul a dus România la creștere economică și a făcut ca românii să trăiască mai bine. Grindeanu i-a transmis șefului statului că social-democraţii sunt pregătiţi să preia guvernarea. Întâlnirea a durat aproxmativ 20 de minute, mai puţin decât era programat. Propunerea social-democraților pentru funcția de premier rămâne aceeași, în persoana lui Sorin Grindeanu.

Grindeanu, dupa consultarile cu Nicusor Dan: Ne dorim sa conducem Guvernul Romaniei

Grindeanu anunță că PSD este gata să preia conducerea Guvernului

„Suntem pregătiți să preluăm guvernarea, avem decizii pe care PSD le-a luat în forurile de conducere ale partidului, prin care ne dorim să conducem Guvernul României, suntem îndreptățiți să facem acest lucru. Știm să guvernăm bine pentru români. România are nevoie de un Guvern, de stabilitate, de un act de guvernare coerent”, a declarat Sorin Grindeanu, la ieșirea de la consultări.

Liderul PSD a ținut să arate că România se află într-o situație dificilă și are nevoie de un Guvern stabil și de un act de guvernare coerent. El a pus situația actuală pe seama modului în care Ilie Bolojan a condus Guvernul în ultimul an.

„Faptul că am ajuns în această situație este din cauza modului prost în care Ilie Bolojan a condus guvernul României în ultimul an”, a spus Grindeanu.

„PSD a făcut bine că a ieșit de la guvernare”

Liderul PSD a explicat și de ce partidus pe care îl conduce a descis să părăsească coaliția de guvernare.

„Am luat decizia și am făcut bine, fiindcă direcția în care se mergea era o direcție proastă. Această direcție trebuie să fie îndreptată”, a spus Sorin Grindeanu.

El a precizat că PSD i-a transmis președintelui că este pregătit să facă parte din viitorul guvern și să conducă Executivul.

„Suntem gata să facem parte din guvern, să conducem Guvernul României”, a spus președintele PSD.

Președintele Nicușor Dan nu a pronunțat în discuțiile cu PSD vreun nume pentru funcția de șef al Executivului, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Grinde dupa cum vorbeshti tu despre PSDeul tau se pare ca v-au murit laudatori,oricum ai uitat sa spui ca creshterea aia economica de care vorbeshti s-a facut cu bani altora si ce este mai rau pt.Romania bani aia imprumutatzi de PSD au fost bagatzi in consum care a facut sa mearga si economia mai bine dar atzi facuto pe ea economia dependenta de bani altora pentru ca fara investitzii asta se intampla peste tot nu doar in Romania,in plus Bolojan si Isarescu Mugur au spus ca munai anul asta Romania trebuie sa plateasca 10 miliarde de euro dobanda la datoria externa a Romaniei,afirmatzie pe care tu sau PSDei tai nu atzi negato deloc cu toate ca se shtie dobanzi atat de mari nu vin pentru bani imprumutatzi doar intr-un an, doi,sau cinci,hai Grindene lasa vrajeala si vorbeshte de BANI ma,cum sta treaba cu BANI ROMANIEI pentru ca asta conteaza.
2
0