REPLICA ONLINE CONSTANTA

15° Constanța Joi, 17 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7585
15° Constanța Joi, 17 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7585
 

Panică pe rețelele sociale după începerea școlii: „Dacă întârzii să-ți iei copilul de la grădiniță, ți-l poate lua statul“. Vezi ce spune avocatul Adrian Cuculis

Panică pe rețelele sociale după începerea școlii: „Dacă întârzii să-ți iei copilul de la grădiniță, ți-l poate lua statul“. Vezi ce spune avocatul Adrian Cuculis

Andra IMPARATELU 17 septembrie 2026 | 00:00 38

Un mesaj alarmist care circulă în aceste zile pe rețelele sociale îi avertizează pe părinți că, dacă întârzie să-și ia copilul de la școală sau de la grădiniță, ar putea fi acuzați de abandon, iar Protecția Copilului ar putea interveni și chiar „să le ia copilul“. Realitatea juridică este însă mult diferită. Legea nr. 272/2004 vorbește într-adevăr despre neglijare și abandon, dar nu există un termen de 30 de minute, o oră sau un alt interval după care un părinte este declarat automat neglijent. Avocatul Călin Adrian Cuculis atrage atenția asupra informațiilor scoase din context și explică faptul că o întârziere accidentală nu echivalează cu abandonul. Situația devine serioasă atunci când vorbim despre un comportament repetat, care pune efectiv copilul în pericol.

Panica pe retelele sociale dupa inceperea scolii: „Daca intarzii sa-ti iei copilul de la gradinita, ti-l poate lua statul“. Vezi ce spune avocatul Adrian Cuculis

Nici nu s-a încheiat bine prima săptămână de școală, iar părinții au primit, pe lângă orare, liste de rechizite și eterna problemă a traficului, încă un motiv de neliniște. În mediul online a început să circule ideea potrivit căreia un părinte care ajunge prea târziu să-și ia copilul de la școală sau grădiniță riscă să fie acuzat de abandon și să intre în vizorul Protecției Copilului.

Cursurile anului școlar 2026–2027 au început pe 7 septembrie, iar revenirea sutelor de mii de familii la rutina școală–serviciu înseamnă inevitabil și întârzieri: un ambuteiaj, o ședință care se prelungește, un autobuz care nu mai vine sau pur și simplu un calcul prost al timpului pot face ca mama ori tata să apară la poarta școlii cu 15, 20 sau 30 de minute mai târziu. Este acest scenariu suficient pentru ca statul să considere copilul abandonat?

Panica pe retelele sociale dupa inceperea scolii: „Daca intarzii sa-ti iei copilul de la gradinita, ti-l poate lua statul“. Vezi ce spune avocatul Adrian Cuculiselev, în fața școlii

Avocatul Călin Adrian Cuculis a reacționat tocmai după apariția unor asemenea mesaje în social media și le recomandă părinților să nu transforme fiecare afirmație virală într-o regulă de drept.

„Important este întotdeauna să ne informăm din surse foarte sigure, din surse credibile“, spune avocatul, criticând în același timp avalanșa de informații juridice distribuite online de persoane fără pregătire în domeniu.

Panica pe retelele sociale dupa inceperea scolii: „Daca intarzii sa-ti iei copilul de la gradinita, ti-l poate lua statul“. Vezi ce spune avocatul Adrian Cuculisavocat Adrian Călin Cuculis

Ai întârziat 30 de minute? Nu există în lege „cronometru pentru abandon“

Mesajul central transmis de Cuculis este cât se poate de explicit:

„Nu îți ia nimeni copilul dacă ai întârziat jumătate de oră atunci când te duci să-l iei de la grădiniță. În contextul acesta, cred că o bună parte, dacă nu peste jumătate dintre cei care sunt părinți și își duc copiii la școală sau la grădiniță, ar trebui să nu mai aibă copiii, pentru că statul vine și le ia copiii pentru că întârzie.“

Dincolo de formularea ironică, explicația juridică îi dă dreptate. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului nu stabilește un număr de minute după care întârzierea părintelui devine automat abandon.

Articolul 94 alin. (2) definește neglijarea copilului drept omisiunea, voluntară sau involuntară, a persoanei responsabile de creșterea și îngrijirea acestuia de a lua măsurile necesare, atunci când prin această omisiune sunt puse în pericol viața, sănătatea, integritatea sau dezvoltarea copilului. Legea enumeră mai multe forme de neglijare, iar părăsirea copilului/abandonul de familie este calificată drept forma cea mai gravă.

Panica pe retelele sociale dupa inceperea scolii: „Daca intarzii sa-ti iei copilul de la gradinita, ti-l poate lua statul“. Vezi ce spune avocatul Adrian Cuculis

Legea nr. 272/2004, art. 94, alin (2)

Aceasta este diferența dintre lege și mesajul alarmist de pe internet, de dragul viralizării. Nu întârzierea în sine este criteriul. Contează situația concretă, caracterul repetat, modul în care este supravegheat copilul și existența unui risc real pentru acesta.

Legea stabilește, totodată, că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor și trebuie să le asigure îngrijirea, educarea și bunăstarea.

Panica pe retelele sociale dupa inceperea scolii: „Daca intarzii sa-ti iei copilul de la gradinita, ti-l poate lua statul“. Vezi ce spune avocatul Adrian Cuculis

Legea nr. 272/2004, art. 36, alin (2)

Așadar, un părinte blocat o dată în trafic, care anunță grădinița că va întârzia și ajunge cu jumătate de oră mai târziu, este într-o situație fundamental diferită de un părinte care, în mod repetat, își lasă copilul ore întregi fără ca cineva să știe când sau dacă vine să îl preia.

Când poate deveni, totuși, întârzierea o problemă pentru Protecția Copilului

Călin Cuculis avertizează că nici extrema cealaltă nu este corectă. Faptul că o întârziere ocazională nu înseamnă abandon nu înseamnă că părintele poate trata programul copilului cu totală indiferență.

„Dacă acest tip de abandon este repetat, este o neglijență clară cu privire la organizarea vieții copilului, copilul rămâne pe acolo o oră în șir, cine știe ce se mai întâmplă cu el, atunci da, există aceste riscuri și bineînțeles că atunci trebuie să fii tras la răspundere dacă o asemenea chestiune se întâmplă. Dar, în alte condiții, stați liniștiți“, explică avocatul.

Și aici intervine cadrul legal: profesorii, educatorii și celelalte persoane care, prin profesia lor, lucrează direct cu un copil și au suspiciuni că acesta este abuzat sau neglijat au obligația, potrivit articolului 96 din Legea 272/2004, să sesizeze serviciul public de asistență socială sau DGASPC.

Panica pe retelele sociale dupa inceperea scolii: „Daca intarzii sa-ti iei copilul de la gradinita, ti-l poate lua statul“. Vezi ce spune avocatul Adrian Cuculis

Legea nr. 272/2004, art. 96

Astfel, Direcția pentru Protecția Copilului verifică situația. Pentru ca lucrurile să ajungă la o măsură extremă, precum plasamentul în regim de urgență, legea vorbește despre existența unor „motive temeinice“ care să susțină o situație de „pericol iminent“ pentru copil, provocată de abuz, neglijare sau, după modificările din 2024, înstrăinare părintească.

Panica pe retelele sociale dupa inceperea scolii: „Daca intarzii sa-ti iei copilul de la gradinita, ti-l poate lua statul“. Vezi ce spune avocatul Adrian CuculisDGASPC

Prin urmare, există o distanță juridică enormă între „am întârziat azi 30 de minute să-mi iau copilul“ și „copilul se află într-o situație de neglijare care îi pune în pericol siguranța“.

Cuculis explică: „Nu ți-a nimeni copilul dacă ai întârziat jumătate de oră atunci când te duci să-l iei de la grădiniță. În contextul acesta, cred că o bună parte, dacă nu peste jumătate dintre cei care sunt părinți și își duc copiii la școală sau la grădiniță, ar trebui să nu mai aibă copiii pentru că statul vine și le ia copiii pentru că întârzie, pentru că majoritatea întârzie în cel puțin aici în București.“

Un moment alarmant este atunci când întârzierile devin constante și serioase, părinții nu mai pot fi contactați, copilul rămâne în mod repetat fără o soluție de supraveghere sau situația face parte dintr-un tablou mai larg de neglijare. Autoritățile trebuie să analizeze situația concretă și riscul pentru minor, exact în limitele stabilite de lege.

Cuculis pune însă degetul și pe o problemă mai largă: ușurința cu care o prevedere legală reală poate fi amestecată cu o concluzie falsă și apoi rostogolită pe internet: „Dragii mei, important este întotdeauna să ne informăm din surse foarte sigure, din surse credibile, din surse care totuși au o diplomă reală și nu o diplomă imaginară, cum știm foarte bine că au fost foarte mulți prin țara asta, și părerea mea este și un mesaj pe care îl transmit celor care mai fac, tot felul de filmulețe pe platforma asta sau pe oricare alta, și care nu au nicio treabă cu dreptul, să înceteze să transmită asemenea mesaje doar pentru simplu motiv că vor să strângă, nu știu, niște like-uri, follow-uri și așa mai departe“, a spus avocatul.

Într-o perioadă în care părinții încearcă din nou să împace programul de serviciu cu orele copiilor, after-school-ul, grădinița și traficul din marile orașe, ultimul lucru de care au nevoie este o panică juridică inventată pe rețelele sociale.

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere