REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

I-a umflat ochiul cumnatei, din cauza unei sume de bani

I-a umflat ochiul cumnatei, din cauza unei sume de bani

Replica API 19 august 2022 | 00:00 1429

Alexandru Dobre a fost condamnat la 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Sentința a fost dată pe 16 august 2022 și nu este definitivă. Bărbatul este acuzat că, pe fondul unui conflict mai vechi, în timp ce se afla în parcarea magazinului Lidl – Tomis 3, a tras-o de păr şi a lovit-o cu palma în zona ochiului stâng pe cumnata sa. În urma loviturilor, femeia a avut nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Conform rechizitoriului, conflictul s-a întâmplat în parcarea magazinului Lidl – Tomis 3. Cei doi s-au întâlnit în parcare, inculpatul adresându-i injurii și expresii jignitoare victimei, pe fondul unui conflict mai vechi avut cu soțul acesteia, în legătură cu o sumă de bani. Ulterior, persoana vătămată a mers cu fiica sa în vârstă de 8 ani la un magazin cu specific turcesc, situat pe strada Soveja în care accesul se realizează din str. Soveja, cât şi dinspre zona Pieței Tomis 3. Întorcându-se la autoturism pe aleea ce face accesul dinspre Piaţa Tomis 3 către autogara Nord, în timp ce cobora scările ce dau în parcarea magazinului Lidl, inculpatul se afla la capătul scărilor ocazie cu care i-a spus persoanei vătămate: „hai să te văd". Acesta i-a adresat injurii în prezenţa fiicei sale, a tras-o de păr şi a lovit-o cu podul palmei în zona ochiului stâng.

Instanţa a reținut că fapta inculpatului a avut drept urmare provocarea de suferinţe fizice persoanei vătămate. Legătura de cauzalitate dintre fapta săvârşită de inculpat si urmarea periculoasă produsă rezultă din însăși modul de săvârșire a infracțiunii, suferința fizică fiind consecința agresiunilor fizice exercitate de către inculpat. În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, aceasta a fost săvârşită sub forma intenţiei directe, din modul concret de realizare a faptei reţinute, rezultă că inculpatul a prevăzut potenţialul rezultat al faptelor şi a urmărit cauzarea unui asemenea rezultat, respectiv provocarea de leziuni persoanei vătămate. Pentru aceste considerente, instanța a decis condamnarea lui Alexandru Dobre la 1 an de închisoare cu suspendare.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212