În restaurantul VICEPRIMARULUI de EFORIE, Chiparu, se 'SERVEŞTE' şi MUNCA LA NEGRU
În restaurantul VICEPRIMARULUI de EFORIE, Chiparu, se 'SERVEŞTE' şi MUNCA LA NEGRU
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMunca la negru dăunează grav… buzunarului. Briza Mării Negre SRL, prin punctul de lucru Restaurant Imperial, a fost amendată cu 20.000 de lei pentru că a primit la muncă fără a încheia contract individual de muncă în formă scrisă pe cetățeanul turc M.B. Cu ocazia controlului efectuat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă în septembrie 2018, angajatul a fost găsit la etajul 1 al Restaurantului Imperial fără a desfășura vreo activitate. Managerul zice că nu era angajat, ci…client.
La data de 11.09.2018 la punctul de lucru al societății - Restaurant Imperial din Eforie Nord s-a desfășurat un control desfășurat de reprezentanții ITM împreună cu cei ai Inspectoratului General pentru Imigrări Constanța, ocazie cu care numitul M.B. a fost găsit la etajul 1 al Complexului Imperial, fără a desfășura vreo activitate. M.B. a declarat că a lucrat la Restaurantul Imperial în perioada iunie - 11 septembrie 2018 împreună cu ospătarul M., șeful de sală S. și a fost cazat la pensiunea Izet situată lângă restaurant. A precizat că a primit suma de 3000 euro pe lună pentru activitatea desfășurată ca bucătar și că nu a semnat contract de muncă. Societatea a fost sancționată cu 20.000 de lei.
Managerul zice că era client, nu angajat
Managerul restaurantului a declarat că nu se afla la restaurant la data controlului dar a aflat de la angajați că persoana de origine turcă a fost ridicată de poliție din restaurant. La momentul controlului, M.B. se afla la etajul 1 servind masa, în spațiul destinat clienților. Managerul a mai spus că îl cunoaște pe M.B. deoarece venea des, respectiv de 2-3 ori pe săptămână în calitate de client, dar nu este și nu a fost angajatul restaurantului.
Firma nu a fost de acord cu amenda
Briza Mării Negre SRL, printr-o plângere contravențională, a reușit anularea procesul verbal de contravenție, respectiv plata amenzii în cuantum de 20.000 de lei, însă ulterior ITM Constanța, prin apelul formulat, a reușit, printr-o sentință definitivă, menținerea amenzii de 20.000 de lei.
Viceprimarul din Eforie, asociat la firma implicată
În firma Briza Mării SRL asociat este și Dănuț Chiparu, viceprimarul din Eforie, acesta fiind implicat într-un scandal legat de vânzarea imobilului teren în suprafaţă de 3.150 mp, ce împrejmuieşte Restaurantul Litoral din Eforie (imobil compus din construcţie şi terenul de sub construcţie), către S.C. Briza Mării Negre S.R.L., societate care administra restaurantul de mai sus, şi în care viceprimarul staţiunii, Chiparul Dănuţ, are calitatea de asociat. Trei persoane din cadrul administrației localității Eforie, printre care și primarul Robert Nicolae Șerban, au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, deoarece vânzarea a avut loc fără a avea votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcţie.
Contactat de către ziarul Replica, Dănuț Chiparu a declarat că: ”Eu sunt doar asociat în firmă, nu mă ocup de amenzi. Am auzit ceva ceva, dar contabilii se ocupă de așa ceva”
Citește:
Dănuț Chiparu rămâne fără terenul care i-a adus un dosar penal primarului din Eforie
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News