Incendiu într-o locuință din Slava Rusă
Incendiu într-o locuință din Slava Rusă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSalvatorii Stației de Pompieri Babadag au fost solicitați sâmbătă, 9 ianuarie, să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Slava Rusă.
1 ofițer și 9 subofițeri s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta într-un dormitor al locuinței și un hol, pompierii reușind rapid să-l localizeze și să împiedice propagarea acestuia la întreaga locuință.
Pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ o oră.
Au ars bunurile din cele două încăperi, dar au fost salvate restul locuinței și anexa învecinată.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă producerii incendiului este mijloc de încălzire supraîncălzit.
RECOMANDĂRI
Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, care pot avea urmări deosebit de grave, prin pierderea de vieți omenești și pagube materiale importante, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
- nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- nu lăsați ușa sobei deschisă;
- nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata apropiere a acestora;
- stingeți focul pe timpul nopții;
- asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană autorizată;
- nu lăsați copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
D.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
5.2° Constanța 






.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)





