REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
12.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

INCIDENT MILITAR deasupra Mării Negre: Rusia a trimis un avion de luptă

INCIDENT MILITAR deasupra Mării Negre: Rusia a trimis un avion de luptă

Replica API 29 septembrie 2021 | 00:00 860

Armata rusă a ridicat marţi de la sol un avion de luptă Su-27 pentru interceptarea şi escortarea unui aparat de recunoaştere al SUA, a anunţat Centrul naţional în domeniul apărării al Federaţiei Ruse, citat de agenţia de presă Interfax, scrie stiripesurse.ro

"Echipajul avionului rusesc a identificat ţinta aeriană ca fiind un avion de recunoaştere strategic RC-135 al US Air Force şi l-a escortat deasupra apelor Mării Negre. După ce avionul militar străin s-a îndepărtat de graniţa de stat a Federaţiei Ruse, Su-27 a revenit în siguranţă la baza sa permanentă", se menţionează într-un comunicat al centrului menţionat.

"Zborul avionului rusesc a fost efectuat în conformitate strictă cu normele internaţionale. Frontiera de stat a Federaţiei Ruse nu a fost încălcată", se mai spune în text.

Potrivit armatei ruse, avionul american, care se apropia de frontiera de stat a Federaţiei Ruse, a fost detectat marţi de mijloacele ruseşti de control al spaţiului aerian deasupra apelor neutre ale Mării Negre.

"Pentru identificarea ţintei aeriene şi pentru a nu permite o eventuală încălcare a frontierei de stat ruse, a fost ridicat de la sol un Su-27 din cadrul forţelor aeriene ale Districtului militar Sud", se menţionează într-un comunicat separat al acestui district.

Anterior, serviciul de presă al Flotei Rusiei din Marea Neagră a comunicat că submarinele "Velikii Novgorod" şi "Starîi Oskol" au simulat un atac cu rachete asupra unei grupări navale a unui inamic imaginar în cadrul exerciţiilor care au început cu o zi în urmă în Marea Neagră, scrie agerpres.ro.

Aceste exerciţii au loc în contextul intrării mai multor nave NATO în apele Mării Negre, notează Interfax.

Cinci nave din cadrul Celei de-a doua grupări navale permanente de luptă contra minelor a NATO (SNMCMG-2) au intrat marţi în apele teritoriale ale Georgiei, a raportat serviciul de presă al Departamentului pentru paza de coastă şi poliţia de frontieră al Ministerului de Interne al Georgiei.

Din componenţa acestui grup, potrivit serviciului de presă georgian, fac parte nave ale forţelor maritime din Spania, Italia, Bulgaria, România şi Turcia, notează Interfax.

La 26 septembrie, armata rusă a comunicat că trei avioane de luptă Su-35 au fost ridicate de la sol pentru a intercepta un bombardier strategic american de tipul Boeing B-52 Stratofortress deasupra Oceanului Pacific.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212