REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Instructori și examinatori auto condamnați într-un dosar legat de obţinerea permisului de conducere

Instructori și examinatori auto condamnați într-un dosar legat de obţinerea permisului de conducere

Replica API 30 mai 2019 | 00:00 503

Magistrații Curții de Apel Ploiești, la data de 22.05.2019, au dispus condamnarea definitivă a unui număr de cinci inculpați într-un dosar care a avut ca obiect infracțiuni de corupție comise de instructori auto din municipiul Buzău și municipiul Râmnicu Sărat, împreună cu examinatori auto din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău.

Astfel, Brătilă Gheorghe, administrator al școlii de șoferi S.C. Brătilă S.R.L. Buzău și instructor auto axat preponderent pe categoriile de profesioniști, condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 2 ani; Botezatu Adrian, la momentul comiterii faptelor agent șef de poliție, examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău, condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și trafic de influență, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 3 ani. Totodată a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1668,24 lei obținută prin săvârșirea infracțiunilor; Chitic Andrei Costin, la momentul comiterii faptei agent șef de poliție, examinator auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău, condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, la pedeapsa de 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Totodată, instanța a dispus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 1 an; Perţea Adrian - Ion, primar al comunei Brăești, jud. Buzău, condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 2 ani. În continuare, Răduță Valeriu, instructor auto și administrator al unei școli de șoferi, condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 2 ani ce constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Totodată instanța a dispus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o durată de 1 an și 4 luni. Dosarul penal a avut la bază două sesizări din oficiu întocmite de lucrătorii Direcției generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Buzău, în baza informațiilor obținute și documentate referitor la comiterea de acte de corupție de către examinatori auto din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Buzău și administratorii unor şcoli de şoferi din mun. Buzău și din mun. Râmnicu Sărat, în legătură cu susţinerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

Alături de informațiile obținute și documentate de lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Buzău, unul din elementele care au stat la baza demarării acestei anchete a fost și cercetarea sociologică realizată de Serviciul Studii şi Proiecţii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie privind promovabilitatea la prima examinare pe scoli de șoferi si instructori auto, cercetare realizată pe baza statisticii postate pe site-ul Direcției Regim Permise și Înmatriculări Vehicule. Conform acestor date statistice, în anul 2012, la nivelul judeţului Buzău, pe primul loc s-a clasat şcoala de şoferi S.C. BRĂTILĂ S.R.L., cu instructorul auto BRĂTILĂ GHEORGHE, cu 453 candidaţi examinaţi, din care 82,34 % au fost declaraţi admişi la prima examinare.

Rezultatele cercetării sociologice au relevat imposibilitatea școlarizării unui număr atât de mare de cursanți în interval de un an, numărul maxim de elevi putând fi de 120 în urma efectuării unui program de lucru prelungit (10 ore pe zi, 7 zile pe săptămâna); conform normelor legale, fiecărui candidat trebuie să i se asigure 30 de ore de conducere, ceea ce presupune pentru 453 de cursanți numărul total de 13.590 de ore. Admițând că a lucrat în fiecare zi a anului 2012 (inclusiv sâmbăta, duminica și sărbătorile legale), pentru a putea realiza numărul de ore de conducere stabilit legal, instructorul auto Brătilă Gheorghe ar fi trebuit sa lucreze 37 de ore pe zi.

Pentru documentarea activității infracționale, cu sprijinul Serviciului Operații din cadrul D.G.A., în cauză a fost autorizat un investigator sub acoperire. În faza de urmărire penală, lucrătorii S.J.A. Buzău au desfășurat activități procedurale în baza a 79 de ordonanțe de delegare. În instrumentarea cauzei s-a beneficiat de suportul tehnic și operational al Serviciului Operații din cadrul D.G.A., Serviciului Județean de Protecție Internă Buzău și Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău. Hotărârea nr. 504 din 22.05.2019, pronunțată în dosarul nr. 3140/114/2015 de Curtea de Apel Ploiești – Secția Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este definitivă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cand e sa sustineti examenul, ati da si chilotii de pe voi, dar cand vedeti pe altii ca au luat mita, mama lor de spagari.....daca vrem sa se termine cu toate magariile astea, trebuie noi se ne schimbam in primul rand....sa nu mai dam nimic, nimanui....
0
0
Va asteptam si la Arad!
2
0
Si la botosani e la fel permis pe bani roxana banana
3
0
Acesti indivizi sunt un pericol public ! Opriti-i cat mai repede !....
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272