REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
14.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Investiţie de 8 milioane de euro la Farul Constanța

Investiţie de 8 milioane de euro la Farul Constanța

Replica API 9 noiembrie 2021 | 17:41 13650

Continuă investiţiile la malul mării. Farul Constanţa se transformă după unirea cu Viitorul lui Gică Hagi, iar planul pe termen lung al dobrogenilor e impresionant. Clubul de tradiţie urmează să se mute în oraşul de baştină, în timp ce proiectul pus la cale la Ovidiu ar urma să rivalizeze cu ce se întâmplă în vestul Europei. În plus, bugetul va fi mare şi se doreşte ca echipa să joace constant în Europa, potrivit telekomsport.ro.

Investiţie de 8 milioane de euro în academia lui Gică Hagi. "Vrem să ne comparăm cu cei din Europa"

Gică Hagi şi conducătorii Farului vor să treacă la nivelul următor şi continuă investiţiile. Academia de la Ovidiu se dezvoltă, iar proiectul o poate transforma într-o forţă pe Farul Constanţa, atât la nivel de copii şi juniori, dar şi la nivelul echipei de seniori.

„Avem în construcţie patru clădiri. În ele vor fi noul sediul administrative al clubului, un hotel pentru juniori, o cantină, cafenele, un centru de antrenament, o sală de fitness, un centru medical. Vom mai face un teren sintetic, ar trebui să fie gata în două săptămâni.”, a declarat vicepreşedintele Farului Constanţa, Tiberiu Curt, în emisiunea Realitatea locală, la Dobrogea TV.

Baza sportivă inaugurată acum mai bine de un deceniu se va extinde, în urma unei investiţii de milioane de euro: „Avem în plan încă opt terenuri, în următorii ani. Este o investiţie de circa 8 milioane de euro. Vrem să facem nu cea mai mare şi cea mai frumoasă bază din România, ci vrem să ne comparăm cu cei din Europa.”, a adăugat Tibi Curt.

Momentan, suprafaţa bazei este de 7 ha şi cuprinde stadionul principal, cu o capacitate de 4,500 de locuri, 7 terenuri secundare de fotbal, birouri, hotel, vestiare şi o varietate de corpuri cu funcţii specifice. În ultimii ani, de la Ovidiu au plecat mulţi fotbalişti spre echipele din Liga 1 sau din străinătate, dar şi spre naţionalele României.

Farul se mută de la Ovidiu la Constanţa când va fi gata noul stadion

Momentan, Farul joacă meciurile de acasă pe stadionul din Ovidiu, în locul Viitorului, dar prima echipă va reveni în Constanţa când noua arenă va fi gata. Baza de antrenament a clubului va rămâne la Ovidiu, iar meciurile oficiale ale Farului vor avea loc în oraşul de baştină.

Buget mai mare la Farul Constanţa şi prezenţe constante în competiţiile europene

Sursa citată a anunţat şi strategia clubului la care principalii finanţatori sunt Gică Hagi şi Ciprian Marica. După ce şi-au unit forţele, la Farul a fost propus un plan sportiv pe cinci ani.

El cuprinde un buget anual mare, care să-i permită echipei să producă performanţe şi prezenţe constante în competiţiile europene. Farul nu vrea să facă doar act de prezenţă, ci să-şi lase amprenta asupra competiţiei.

Tiberiu Curt a detaliat şi proiectul anunţat de Farul în urmă cu câteva luni. Clubul vrea să devină până în 2030 neutru din punct de vedere ecologic, iar în acest sens va face paşi importanţi.

"Avem un proiect pe fonduri europene pentru un parc de panouri fotovoltaice, astfel încât să ne reducem consumul de energie din metode tradiţionale. Cred că în următoarea perioadă o să derulăm un proiect în colaborare ci unul în partenerii noştri, BMW, prin care vom avea toate maşinile electrice. ENEL va face nişte puncte de încărcare. Ne gândim să instalăm unul şi pentru suporterii care vor veni la stadion.”, a mai vicepreşedintele Farului.

În acest sezon, clubul are şanse mari de calificare în play-off-ul Ligii 1. Cu Hagi pe bancă, echipa e pe locul şase în Liga 1, cu 24 de puncte, iar în ultima etapă a învins-o pe Universitatea Craiova.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212