REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Ioana Robu este candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Corbu

Ioana Robu este candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Corbu

Andreea CONDURACHE 26 aprilie 2024 | 00:00 529

Pentru funcția de primar al comunei Corbu, PNL Constanța mizează pe Ioana Robu. Aceasta este familiarizată cu ceea ce înseamnă administrație publică locală, fiind de aproape opt ani consilier local. Este pentru prima dată când a decis să între în competiția electorală, pentru funcția de primar, convinsă fiind că are toate atuurile.

Ioana Robu este candidatul PNL pentru functia de primar al comunei CorbuIoana Robu

Viziune, energie, pregătire profesională și multă, multă ambiție de a reuși. Ca mama, ca om de afaceri și mai ales ca locuitor al comunei Corbu, Ioana Robu cunoaște nevoile, lipsurile comunității și dorințele oamenilor.

Deja și-a stabilit o serie de obiective și proiecte asupra cărora își va concentra activitatea. Sunt obiective pe termen scurt, obiective pe termen mediu și, desigur, obiective pe termen lung.

Astfel, printre obiectivele pe care își propune să le realizeze din funcția de primar se regăsește construirea unei săli de sport modernă, cu finanțare europeană, extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Corbu 2, Vadu și Luminița, un câmp de panouri fotovoltaice, pentru a susține iluminatul stradal și instituțiile publice și amenajarea a două parcuri de relaxare în satele Vadu și Luminița.

,,Voi face diligențele necesare pentru urgentarea întocmirii documentației și pentru obținerea avizelor pentru asfaltarea DC 83 Vadu. Îmi voi concentra activitatea pentru rezolvarea problemei de alimentare cu apă în satul  Luminița. La fel de important este și proiectul de asfaltare a drumurilor adiacente, comunale din Corbu, Vadu și Luminița. Știu că este greu de crezut, însă în Luminița avem încă drumuri de pământ, de aceea, este prioritar, în primă etapă să cilindrăm, să compactăm și să pietruim drumul Corbu-Luminița. Este un drum extrem de important doar dacă ne gândim că în Luminița își desfășoară activitatea doi agenți economici importanți care aduc sume importante la bugetul local.

Mă voi preocupa să identific un spațiu optim, pe care să îl amenajăm astfel încât să putem deschide un punct farmaceutic în satul Vadu. Îmi propun ca în cel mai scurt timp să pregătim documentația și să demarăm lucrările de amenajare a unei căi de acces pentru trafic greu, un fel de centaura ocolitoare, care să preia traficul greu, ce străbate în acest moment localitatea și afectează locuințele din vecinătate.  

Corbu nu beneficiază de gaze naturale, în ciuda faptului că, o conductă magistrală se află la marginea localității. Tocmai de aceea voi face diligențele necesare în vederea obținerii avizului de racordare a localității la sistemul de alimentare cu gaze naturale.

Atenția mea, se va îndrepta și asupra copiilor. În primul rând voi accesa sursele de finanțare externe pentru a construi o grădiniță în Vadu, un obiectiv atât de necesar comunității. Totodată am în vedere modernizarea terenurilor de sport. Îmi doresc să încurajez performanța și să îi răsplătim pe cei care au rezultate foarte bune la învățătură. În acest sens voi propune ca pentru elevii cu medii mari, din ciclul gimnazial, să se organizeze excursii plătite din bugetul local. Iar pentru șeful de promoție al clasei a VIII-a, voi propune o excursie în afara granițelor țării.

Pe lista mea de priorități se află reabilitarea și modernizarea Parcului Cișmea. Dar, voi acorda o atenție deosebită curățeniei din întreaga comună și îmi doresc să o înfrumusețez prin plantarea de flori, arbori și arbuști ornamentali.

Voi sprijini deopotrivă antreprenoriatul din comună dar și familiile vulnerabile, cu venituri mici.
Îmi doresc să dezvolt comuna Corbu astfel încât să fim cu toții mândri de locul în care trăim, să ne bucurăm de o administrație deschisă, și să evoluăm împreună”,
a transmis Ioana Robu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212