REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.2° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Italia: Şapte milioane de persoane ar putea fi imunizate până la sfârşit de martie

Italia: Şapte milioane de persoane ar putea fi imunizate până la sfârşit de martie

Replica API 6 februarie 2021 | 00:00 1086

Şapte milioane de italieni ar putea fi vaccinaţi împotriva COVID-19 cu cele două doze până la finalul lunii martie, în condiţiile în care în primul trimestru vor sosi jumătate din cantităţile programate iniţial, a afirmat vineri comisarul special al guvernului, Domenico Arcuri, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit responsabilului, primele 240.600 de doze de vaccin produs de AstraZeneca vor ajunge în Italia sâmbătă şi vor fi administrate de săptămâna viitoare doar adulţilor de până în 55 de ani.

Dozele de vaccinuri de la Pfizer şi Moderna vor fi administrate în paralel vârstnicilor de peste 80 de ani şi lucrătorilor cu cea mai mare expunere la risc, precum cadrele medicale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
e smeker a fost la scoala
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272