Judecătoarea care spulberă mituri! ‘Vă rog să vă apropiați. Vă ascult’

Întâmplări de la instanță

5 martie 2019. O zi de primăvară cu zăpadă și ploaie ușoară la munte, o zi în care magistrații din România erau ‘provocați’ să meargă mai departe cu protestele împotriva măsurilor anunțate de ministrul Justiției, Tudorel Toader. La Judecătoria Vatra Dornei din județul Suceava, activitatea completului 4 a fost preluată de completul de permanență. Zeci de dosare sunt pe ordinea de zi, de la divorțuri și până la înșelăciuni, conducere sub influența alcoolului ori furturi de material lemnos. La 9 fix își face apariția președintele completului, o judecătoare tânără. În sală sunt oameni de toate vârstele, unii senini, alții apăsați de grija procesului pentru care se află la Judecătorie.

O zi ca oricare alta pentru judecătoarea în mâinile căreia se află soarta celor din sală. Ia dosarele în ordine, sunt și mulți absenți la termenele din data de 5 martie. Și ajunge la momentul care parcă dezvăluie o altă lume: judecătoarea este umană! Este ca o revelație într-un colt al României care ar putea deveni, din acest punct de vedere, exemplu pentru toate instanțele din țară: un magistrat nu este acolo, în sala de judecată, să pună la zid pârâții ori petenții, nu este acolo să certe ori să pună oamenii în dificultate așa încât să înțeleagă, din start, că a pierdut cauza! “V-am dat termen să discutați. Ați reușit să vă împăcați sau mergeți mai departe cu divorțul?”, îi întreabă, calm, pe tinerii aflați în fața ei. Cei doi spun că nu, nici vorbă să revină asupra deciziei, așa că divorțul merge mai departe, cu tot “tacâmul” aferent: stabilirea domiciliului pentru minorul celor doi, pensia alimentară etc.

În timp ce se trăgeau concluziile divorțului, pe ușă intră un bătrânel cu mers haios, cu un zâmbet larg pe față. Apariția stârnește amuzamentul, iar în scurt timp bărbatului “îi vine rândul”: este acuzat de 3 fapte, între care conducere fără permis și furtul a doi bușteni din pădure. “Aveți cartea de identitate?” – este întrebat. Tăcere… “Buletin?”; “A, buletin am!”, răspunde bătrânelul, după care pășește cu elan în fața judecătoarei și începe să vorbească, deși nu îi ceruse nimeni să-și facă autodenunț: “Doamnă, eu știu că am condus fără permis, dar să știți că am avut permis! Asta recunosc, dar buștenii ăia eu nu i-am furat! Mi i-a dus cineva cu intenție, că eu nici nu am drum pe bucata aia de pădure…”, începe bărbatul să relateze. Judecătoarea îl întrerupe: “Dumneavoastră nu aveți avocat și nu cred că vă puteți reprezenta singur. Vă atrag atenția că orice spuneți poate fi folosit împotriva dumneavoastră”. Moșulețul… nimic! El insista să spună, numai că o nouă intervenție a judecătoarei îl convinge să accepte idea de avocat din oficiu, așa încât să nu se “înfunde” singur mai mult decât era cazul. “A, păi atunci, o vreau păe avocata... X!”. În sală amuzamentul este din ce în ce mai mare. “Nu vă puteți alege dumneavoastră avocatul din oficiu. Am să transmit cerere să vi se atribuie un avocat din oficiu. Următorul termen – 2 aprilie”, spune judecătoarea, amuzată și ea. Bătrânelul se retrage, victorios: “Am avocat!”.

Alte cauze, alți absenți, se stabilesc termene. Judecătoarea este în continuare calmă și demonstrează că a citit dosarele, fapt care contrazice “mitul” cum că, în general, magistrații din România nu/și mai bat capul să citească spețele, de unde și decizii, în unele situații, controversate.

Ajungem însă la cel mai interesant caz al zilei. Probabil cel mai interesant, având în vedere că petentul are 93 de ani! Un veteran de război, reprezentat de avocat. Este însoțit de un prieten. Bătrânul, cu baston, este bine îmbrăcat și se ține bine pentru vârsta lui. Se străduiește să stea drept, ca un brad de la munte. Se ocupă avocata, spune ce este de spus și obține o amânare, pentru solicitarea unui punct de vedere de la Comisia Județeană de Fond Funciar. Petentul insistă însă să vorbească și el, deși avocata îi repeta că vor avea termen și pe 2 aprilie. “Vă rog să vă apropiați. Vă ascult”. Se apropie și începe să spună: în baza legii, fiind veteran, are drept la o bucată de pământ. Doar că i-a fost refuzat acest drept, comisia de Fond Funciar găsind tot soiul de motive să îi respingă dosarul. Bărbatul relatează cursiv și coerent situația sa, spune unde a luptat pe front, câte distrincții a primit, inclusiv de la Președinția României, știe date, cifre, nu se încurcă și îi răspunde judecătoarei ferm la întrebări. Se vede clar că a impresionat-o pe judecătoare, ca de altfel pe toată lumea din sală. Este, probabil, mai bun la pledoarie decât toți avocații aflați în sală. “Câți ani aveți?”; “93 de ani și 3 luni”, răspunde veteranul de război, fapt care o face pe magistrată să comenteze, admirativ, cât de lucid este. “Eu cred că cei de la Comisie nici măcar nu au citit dosarul meu. Spre exemplu, într-un răspuns, mi-au transmis că nu am făcut dovada că sunt veteran de război. Ori, eu am depus la dosar toate distincțiile primite de la statul român tocmai pentru că sunt veteran de război”. Se încheie discuția petent – judecător, bărbatul rostind la plecare: “Ne-am despărțit în termeni favorabili”. Repetă propoziția și către prietenul său, care însă îl roagă să lase vocea mai moale, să nu deranjeze. Au timp să-și împărtășească impresiile afară.

Între timp, în sală sună un telefon. “Închideți telefoanele, nu mă faceți să adun bani la bugetul de stat”, avertizează judecătoarea. Dar vocea ei tot nu e stridentă. Cere celor din sală să spună cine are urgențe, să ia dosarele înainte, pentru că, în curând, ar vrea să ia o pauză.

Pauza se amână, judecătoarea continuând să ia dosare, unul dintre ele referindu-se la datoria pe care a acumulat-o o persoană care beneficiază de servicii de îngrijire în cadrul unui azil. Judecătoarea întreabă în baza căror prevederi legale este formulată solicitarea, iar asistentul social explică faptul că o verificare a Curții de Conturi îl obligă să recurgă la acest demers. Pentru că situația este neclară, magistratul își notează temeiul legal la care face referire asistentul social și îi comunică faptul că va studia, așa încât la următorul termen să poată oferi o opinie în cunoștință de cauză. Poate că pare banal sau poate că dă impresia că nu stăpânește situația, însă nimeni, nici un magistrat, nici cei de la Curtea Constituțională, nu cunosc pe de rost legile. Privind situația din această perspectivă, a fost încă o dovadă că magistratul și-a înțeles menirea – aceea de a judeca în deplină cunoștință de cauză.

O altă lume? Nu, doar un exemplu de bune practici într-o sală de judecată.

Alexandra CUCU