REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Klaus Iohannis avertizează: „Este o falsă senzație de securitate, nu ezitați să vă vaccinați“

Klaus Iohannis avertizează: „Este o falsă senzație de securitate, nu ezitați să vă vaccinați“

Replica API 19 mai 2021 | 23:38 1187

Președintele Klaus Iohannis a spus, marți, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu premierul Florin Cîțu și miniștrii, că pandemia nu a trecut, iar pericolul rămâne unul ridicat.

Klaus Iohannis

"Atrag atenția asupra unui potențial pericol, poate nu îndeajuns de bine conștientizat sau explicat. Pe măsură ce epidemia scade în intensitate, există posibilitatea ca unele persoane să considere că ce a fost mai rău a trecut și că nu mai are rost să se vaccineze.

Este însă o falsă senzație de securitate! Până când nu vom fi imunizați într-un procent semnificativ, pandemia nu se poate încheia, iar riscul pentru cei nevaccinați de a face o formă severă a bolii rămâne unul ridicat.

Așadar, dragi români, nu ezitați să vă vaccinați!

Reîntoarcerea cât mai rapidă a tuturor elevilor la școală, dar nu oricum, ci în condiții de siguranță sanitară sporite, este o prioritate. Deciziile în educație, în toată această perioadă dificilă a luptei cu pandemia, s-au luat pe baza unor scenarii legate în mod direct de incidența și rata de infectare de la nivelul fiecărei localități.

Ne aflăm, iată, aproape de momentul în care majoritatea elevilor, indiferent de clasă, își pot relua orele în format fizic. Ne dorim ca acest lucru să rămână neschimbat până la finalul anului școlar, toți copiii să își poată finaliza cursurile în băncile școlilor", a spus Klaus Iohannis, scrie stiripesurse.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, marţi, o şedinţă pe tema campaniei de vaccinare la care vor participa premierul Florin Cîţu, cei doi vicepremieri, dar şi mai mulţi miniştri.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mai vinzi gogosi calde?!
1
0
o sa purtam masca in continuare si pe strada...esti ridicol cu propaganda asta de doi lei
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212