REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
17.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Klaus Iohannis, la ONU: „Securitatea alimentară trebuie să rămână prioritară“

Klaus Iohannis, la ONU: „Securitatea alimentară trebuie să rămână prioritară“

Replica API 21 septembrie 2022 | 00:00 995

Președintele României, Klaus Iohannis, a ținut un discurs la ONU în care a vorbit despre securitatea alimentară. "Trebuie să rămână prioritară pe agenda internațională, România face deja acest lucru", a spus președintele României.

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a susținut marți, la New York, o alocuțiune în cadrul Global Food Security Summit, găzduit de Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii în cadrul celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, scrie antena3.ro.

Șeful statului s-a referit la efectele războiului din Ucraina.

„Apreciez inițiativa de care au dat dovadă Uniunea Europeană și Statele Unite, care au făcut eforturi consistente pentru a contracara numeroasele consecințe ale războiului brutal și ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei.

Alături de energie, alimentele sunt folosite de Rusia ca armă, cu consecințe la scară globală, în special pentru partenerii noștri africani.

Securitatea alimentară trebuie să rămână prioritară pe agenda internațională, mai ales în sensul găsirii unor soluții concrete. România face deja acest lucru”, a spus Iohannis în discursul său, potrivit Mediafax.

Klaus Iohannis s-a referit și la măsurile pe care le-a luat România de la începutul războiului.

„Practic, ca stat membru al NATO și UE cu cea mai lungă graniță cu Ucraina, România a fost în prima linie a răspunsului la criza multidimensională cauzată de agresiunea Rusiei.

Pe lângă sprijinirea a peste 2,3 milioane de refugiați ucraineni care ne-au trecut frontiera și acordarea de ajutoare umanitare semnificative, o componentă cheie a susținerii hotărâte și responsabile a României pentru Ucraina a fost facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene. De la începutul invaziei, Portul românesc Constanța, de la Marea Neagră, și porturile noastre de la Dunăre au devenit principale porți de acces pentru exportul de cereale ucrainene în străinătate.

Peste 4 milioane de tone de cereale au tranzitat deja România, reprezentând 60% din cerealele exportate de Ucraina. Pentru a face posibil acest lucru, România a accelerat tranzitul către diferite părți ale lumii”, a mai spus Klaus Iohannis.

În finalul discursului său de la ONU, președintele a făcut apel la unitatea comunității internaționale prin susținerea unor inițiative precum Summitul privind securitatea alimentară de la New York.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Avem probleme cu flamanzirea romanilor. Nu,asta nu este prioritar. E doar asa,o idee. Stim ca romanii nu conteaza pentru alti romani ajunsi undeva la conducere si mai stim ca romanii nici nu mai au sperante sa fie mai bine. Ba inca e bine ca romanii pot emigra,pana la anumite varste. Macar ei vor trai,nu doar supravietui ca cei ramasi in tara.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212