REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Klaus Iohannis pleacă în Egipt

Klaus Iohannis pleacă în Egipt

Victor ROTARU 5 noiembrie 2022 | 00:00 633

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 7-8 noiembrie 2022, la Summitul implementării climatice (Sharm El-Sheikh Climate Implementation Summit), care va avea loc în contextul celei de-a 27-a Conferințe a Părților Convenției Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27), la Sharm El-Sheikh, Republica Arabă Egipt, informează Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis sprijină efortul global de combatere a cauzelor și a efectelor schimbărilor climatice, perspectivă care va fi subliniată și în dezbaterile prilejuite de acest eveniment care se desfășoară la cel mai înalt nivel, în prezența a peste 100 de șefi de stat și de guvern, transmite sursa citată. Totodată, la COP27 sunt așteptați numeroși reprezentanți ai unor organizații internaționale, ai societății civile, mediului academic și de afaceri.

În cadrul Summitului, Președintele României va susține Declarația Națională și va participa la întâlniri multilaterale și bilaterale care vizează promovarea cercetării și inovării pentru a susține acțiunile climatice, securitatea alimentară, comunitățile vulnerabile, adaptarea la schimbările climatice și răspunsul eficient la situații de urgență generate de schimbările climatice.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va coprezida alături de Prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala, un eveniment la nivel înalt pe tema promovării educației privind schimbările climatice, la care vor participa șefi de stat și de guvern din Uniunea Europeană și state partenere, precum și reprezentanți ai instituțiilor europene și ai organizațiilor internaționale. Această dezbatere, organizată la inițiativa Președintelui României, se fundamentează în bună măsură pe demersurile realizate la nivelul Administrației Prezidențiale, care s-au materializat cu lansarea, în luna iunie a acestui an, a Raportului „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”.

Pe agenda COP27 de la Sharm El-Sheikh se regăsesc teme precum adaptarea la schimbările climatice, mecanismul internațional pentru pierderi și daune asociate schimbărilor climatice, finanțarea acțiunii climatice și dezvoltarea și transferul tehnologiilor, dar și promovarea egalității de gen inclusiv în contextul schimbărilor climatice.

Plecând de la rezultatele COP26, din 2021, din Regatul Unit al Marii Britanii, care s-a concretizat cu Pactul Climatic de la Glasgow - convenție care a reafirmat obiectivul Acordului de la Paris, din 2015, privind limitarea creșterii temperaturii medii globale - viziunea Președinției egiptene a COP27 este de a trece de la negocieri și planificare la implementare.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, susține angajamentul de neutralitate climatică al Uniunii Europene până în 2050, în vederea îndeplinirii Acordului de la Paris, cu obiectivul intermediar de reducere până în anul 2030 a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% comparativ cu nivelul atins în 1990, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Și Carmen? Merge și ea la plajă?
0
0
ba klais,dar mai fa si tu. eva ce banii pe care.ii iei,de ex sa trimiti judecatorii pensionari la gara,sa astepte pina la 65 de ani pensia,ca noi. e dreq temute grija schimbari climatice cind la noi este un atac fara precedent la pomi,paduri,spatii verzi,zone protejate,parcuri!iarba nu inlocuiestempomii istetule harnic ca un profesor,adica trintor cu diploma!
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212