La magazinul Lidl, de pe strada Baba Novac, mișună gândacii la raionul de panificație. Video
La magazinul Lidl, de pe strada Baba Novac, mișună gândacii la raionul de panificație. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestZona produselor de panificație din incinta marketului Lidl de pe Baba Novac, din Constanța are produse... noi, organice am putea spune. Printre merdenele și melci cu ciocolată mișună, ca la ei acasă, gândacii - noile vedete ale rafturilor cu bunătăți. Mai grav este că nu toți consumatorii au norocul de a observa musafirii din rafturi, așa că cei mai mulți le cumpără, ajungând să cumpere produsele „testate“ de insectele scârboase.
Marile supermarketuri întâmpină mereu nereguli în ceea ce privește produsele puse la vânzare pentru consumatori... fie că vorbim de produse expirate, mucegăite sau insecte care umblă în voie printre produsele din magazin.

De această dată, magazinul Lidl de pe Baba Novac din Constanța vinde produse de patiserie asezonate cu... gândaci. Insectele se plimbau nestingherite printre merdenele și batoane cu cașcaval, împrăștiind boli și dezgust pentru privitori.
Așa că, dacă doriți să gustați produse bio, organice, mergeți la Lidl, unde aceștia vând plăcintă de brânză cu iz de insecte și corn cu ciocolată cu boli din cauza gândacilor care își fac veacul printre rafturi.

Gândacii sunt una dintre cele mai frecvente și dezgustătoare probleme din marile supermarketuri, mai ales în zonele de mâncare. Aceste insecte pot transmite boli și infecții cu ușurință dacă sunt lăsați să se înmulțească într-un mediu insalubru.
Printre bolile transmise de acești dăunători se numără salmoneloza, ale cărei simptome sunt diaree, febra, greața și vărsăturile și disbioza, care este cauzată de bacterii și ciuperci și se manifestă prin diaree, crampe, balonare și constipație.
De asemenea, insectele pot cauza alergii alimentare, care de obicei se manifestă la persoanele vulnerabile și copii, și care includ simptome precum mâncărimi, iritații, cutanate, mâncărimi la nivelul gâtului, iar în cel mai negru scenariu persoana contaminată poate intra în șoc anafilactic.
Video 1:
Astmul este un risc la care corpul uman este expus din cauza acestor insecte, din cauza particulelor răspândite în aer de la fecalele și corpurile acestor insecte. Nu cea din urmă este febra tifoidă, transmisă prin fecalele lor, ale cărei simptome sunt febra ridicată, dureri abdominale, constipație și diaree.
Așadar, un spațiu curat, igienizat este extrem de important pentru păstrarea produselor alimentare, mai ales a celor fără ambalaje, ceea nu pare a fi și cazul magazinului Lidl de pe Baba Novac. Căci gândacii își fac de cap, în timp ce clienții se expun unor riscuri uriașe în ceea ce privește consumarea acelor produse.
Video 2:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9.4° Constanța 
















