La nici un an de la montare, refugiile CT BUS au fost vandalizate! Video
La nici un an de la montare, refugiile CT BUS au fost vandalizate! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestConstănțenii s-au plâns timp de mai multe luni de lipsa refugiilor din stațiile CT BUS, acuzând vremea urâtă și vântul. Iată că acum, după ce acestea au fost montate, deja a început vandalizarea lor. Mai exact, geamul panoului de informare al unui refugiu, mai precis cel din stația de autobuz 102N și 102P, din Tomis 3, sensul către Delfinariu, a fost spart. Nu se știe deocamdată cine a făcut această faptă reprobabilă, cert este că geamul va fi înlocuit tot din banii contribuabililor.
Geamul panoului de informare din stația de autobuz a fost spart pe 27 februarie a.c., neștiindu-se încă autorul, însă ”cercul” de suspecți este unul destul de mic, având în vedere că stația este în apropierea cartierului social Henri Coandă. Cu toate că până în urmă cu un an oamenii se plângeau de lipsa lor, iată că acum s-au apucat de spart geamuri. ”Așa suntem noi, românii. Când se face un lucru bun trebuie să îl stricăm. Cu ce îl deranja geamul pe ăla care l-a spart? Acum cine o să plătească? Tot noi normal.” a declarat un constănțean nemulțumit pentru Replica de Constanța.
Cât a costat un refugiu
În Constanța vor fi montate, în total, 125 de stații. Prețul final pentru stație și montare ajunge la 84.592 de lei, TVA inclus. Asta înseamnă aproximativ 16.000 de euro pe bucată. Contactați de reporterii Replica pentru un punct de vedere, reprezentanții primăriei au declarat că geamul va fi înlocuit cât mai repede posibil.
Pentru creșterea nivelului de siguranță și reducerea infracționalității, Primăria Constanța a montat zilele trecute 40 de camere de supraveghere în stațiile de autobuz. Sistemele de înaltă performanță vor funcționa atât pe timp de zi, cât și noaptea, iar imaginile sunt stocate în dispeceratul Poliției Locale Constanța, unde sunt păstrate conform legislației în vigoare. De asemenea, acestea pot fi relocate în funcție de necesități.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 













