REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

La POLIȚIE, o autospecială din două trebuie CASATĂ

La POLIȚIE, o autospecială din două trebuie CASATĂ

Replica API 9 iunie 2020 | 00:29 1856

Oamenii legii au tras numeroase semnale de alarmă în privința stării avansate de degradare a autospecialelor cu care sunt nevoiți să plece în misiuni, dar nu știu dacă se vor mai și întoarce. Potrivit Direcției Generale Logistice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din totalul de 29.000 de autospeciale, mai mult de 15.000 ar trebui casate. Este vorba de autospeciale ale pompierilor, jandarmilor, polițiștilor și polițiștilor de frontieră.

MAI, contract cu Groupe Renault

Recent, Ministerul Afacerilor Interne a semnat un contract cu Groupe Renault Romania pentru achiziția și furnizarea a 6744 de autospeciale de poliție, care vor intra în dotarea unităților aflate subordinea instituției. Astfel, până cel târziu la sfârșitul lunii septembrie vor intra în posesia MAI, 3360 Dacia Logan, 3382 Dacia Duster și 2 Dacia Dokker. Valoarea contractului semnat este de 483 milioane lei, din care 139 milioane sunt din bugetul MAI, iar restul din rezerva bugetară a Guvernului. Important de precizat este că nu au existat consultări în privința acestei achiziții.

”Nu am fost consultați”

“Salutăm faptul că vom primi autospeciale noi, dar nu am fost consultați și ne dorim ca la nivelul Poliției Române să fie casate toate autospecialele care nu mai corespund din punct de vedere tehnic, pentru că sunt foarte multe. În realitate, a fost un cerc închis. Șefii nu casau autospecialele de teama că nu vor mai primi altele în schimb. Dacă ei nu aveau certitudinea că vor primi autospeciale, nu doreau casare și astfel se făcea un cerc vicios. Spre exemplu, pe hârtie apărea că sunt 7 autospeciale, însă doar 3 dintre cele 7 funcționau. Tocmai de aceea ne dorim să fie casate toate autospecialele care nu mai corespund din punct de vedere tehnic.”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol.

Încă nu s-au făcut precizări clare cu privire la dotările de care dispun acestea, singurele mențiuni fiind că acestea sunt dotate cu sisteme acustice și vizuale, dar și cu alte dispozitive specifice muncii de poliție.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
la ce le trebuie masini noi pentru efortul pe care il fac nici biciclete nu merita. 99% din cazurile pe care le rezolva sunt bazate pe sifoneli, restul abuzuri . aratati mi un politist care a prins un infractor doar prin strangere de probe fara sa fi avut inforatori
3
9
Cand primiti spagile de la interlopi si proxeneti puneti mana de la mana si cumparati o masina performanta sa frecati poola mai mult.Dar de ce nu apelati la sponsori vostri de la care primiti taxa de protectie a lor sa va faca si voua rost de o limuzina de lux.Ordinarilor ajunge atata frecat piticu prin birouri ,iesiti la munca de strada.
9
10

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272