REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

La THR Marea Neagră, sute de angajați au fost concediați și active de zeci de milioane vândute

La THR Marea Neagră, sute de angajați au fost concediați și active de zeci de milioane vândute

Andreea POPA 10 martie 2026 | 00:00 2521

THR Marea Neagră, odinioară cel mai mare operator de turism de pe litoralul românesc și din sud-estul Europei, își înstrăinează activele la foc automat, și-a concediat aproape toți angajații (peste 800 de oameni dați afară în ultimii ani) și ar urma să dispară, într-un fel sau altul, în condițiile în care a fost scoasă la vânzare de patronatul brașovean, Transilvania Investments Alliance, fosta SIF Transilvania. Deocamdată, societatea și-a numit un nou consiliu de administrație, în care doar le-a reînnoit, de fapt, mandatele foștilor membri. Vechii noi administratori au stabilit și un salariu nou: 6.000 lei net/lună, respectiv 8.000 lei net/lună pentru președinte. O leafă extrem de mică pentru o firmă care nu demult deținea active de 100 de milioane de euro. 

La THR Marea Neagra, sute de angajati au fost concediati si active de zeci de milioane vandute

SC Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA a stabilit în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de pe 5 martie 2026 un Consiliu de Administrație cu mandat de 4 ani, respectiv până pe 20 martie 2030.

La THR Marea Neagra, sute de angajati au fost concediati si active de zeci de milioane vandute

Componența este aceeași cu a CA-ului în funcție la data desfășurării AGA, după cum urmează: Vasile Cosmin Turcu (președinte) și membrii Răzvan Legian Raț și Dumitru Carapiti. Directoare generală rămâne Mihaela Ichim.

La THR Marea Neagra, sute de angajati au fost concediati si active de zeci de milioane vandute

 

Peste 800 de oameni, dați afară în ultimii ani

În aceeași AGA, s-au mai aprobă și „indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație al Societății pentru noul mandat, astfel: Președinte: 8.000 lei net lunar; Membri: 6.000 lei net lunar”.

La THR Marea Neagra, sute de angajati au fost concediati si active de zeci de milioane vandute Mihaela Ichim

Sumele par aproape ridicol de mici, ținând cont de cât de mare era până nu de mult THR Marea Neagră. Nu mai departe de anul 2022, compania de la malul mării deținea active imobilizate în valoare de 407.475.352, adică undeva la 100.000.000 de euro.

La THR Marea Neagra, sute de angajati au fost concediati si active de zeci de milioane vandute

La finalul anului 2025, valoarea acestora a coborât la 168.405.280 lei. În paralel, numărul angajaților a scăzut de la un maxim de peste 800 de oameni în anul 2005 până la doar 12 angajați în 2024. Nu s-a raportat câți au mai rămas în anul 2025. 

La THR Marea Neagra, sute de angajati au fost concediati si active de zeci de milioane vandute

Potrivit situației financiare anuale preliminare pentru 2025, THR Marea Neagră SA a înregistrat anul trecut venituri totale de 54.520.074 lei, în creștere față de cele 33.305.319 lei raportate în 2024, cu un profit net de 13.084.640 lei, în creștere față de 9.745.636 lei declarat în anul anterior. Plusul vine de pe urma vânzării activelor, care au coborât la cea mai mică valoare din istoria de peste trei decenii a THR Marea Neagră, după cum menționam mai sus.

La THR Marea Neagra, sute de angajati au fost concediati si active de zeci de milioane vandute

În urmă cu câțiva ani, era cea mai mare firmă de turism din sud-estul Europei, cu 24 de hoteluri. Acum e pe cale de dispariție

Iar filosofia firmei este una de autolichidare, toate hotelurile, vilele, restaurantele și terenurile fiind vândute la foc automat. În 2006, THR Marea Neagră era un colos cu 14.800 locuri de cazare în stațiunile Eforie, Venus, Saturn și Neptun. Firma din Constanța era, pur și simplu, cea mai mare companie de turism din sud-estul Europei.

În 2014, acționarul majoritar SIF Transilvania – pe atunci cel mai mare proprietar de hoteluri din România – a început „jihadul” și scoate la vânzare primele hoteluri. În 2017, se ofereau deja spre vânzare alte 10 din cele 24 de hoteluri pe care le deținea prin THR Marea Neagră pe litoral. 

La THR Marea Neagra, sute de angajati au fost concediati si active de zeci de milioane vandute

În anii care au urmat, vânzările se accelerează, pentru ca, din 2025, cea mai mare firmă de turism din sud-estul Europei să își schimbe domeniul de activitate din hoteluri în închirierea activelor. 

Lichidarea THR Marea Neagră înseamnă profit facil pentru patronii Transilvania Investments Alliance și bonusuri pe moment pentru conducere (430.000 lei net pentru directorul general și cei trei administratori în 2025).

Este însă puțin probabil ca sfârșitul mandatului lor abia primit să-i mai prindă la THR Marea Neagră. Societatea mai are 3-4 hoteluri din cele 24 câte erau în vremurile sale de glorie și nu mai e nevoie de 4 ani pentru a le vinde și pe acestea din urmă. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
apucati-va de munca! corelati serviciile cu preturile! ca imobiliarele a inceput sa scirtie rau de tot( bani 'investiti' numai din furaciuni). ce 'afaceri' de rahat se mai inventeaza? atit pot romani? sint terminati, moldova la rusi, transilvania la unguri, asta este viitorul!
6
4