REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

La Universitatea Ovidius, examenele se vor susține exclusiv online

La Universitatea Ovidius, examenele se vor susține exclusiv online

Replica API 8 mai 2020 | 00:00 2323

După declarațiile Ministrului Educației, Monica Anisie, și în perioada ce urmează, instituțiile de învățământ superior vor continua să utilizeze metodele didactice alternative (platformele online). Sesiunea de examene va fi organizată exclusiv online, după metodologia bine stabilită de universitate.

Studenții își vor continua învățarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susține și în mediul online. În perioada imediat următoare, fiecare instituție de învățământ superior va comunica planurile stabilite privind susținerea examenelor. Reprezentanții Universității „Ovidius” din Constanța au declarat faptul că nu au fost surprinși de decizia luată de guvern și demarând înaintea acestei hotărâri o serie de proceduri. „A fost o măsură previzibilă, având în vedere seria de decizii luate de autorități. UOC nu a fost luată prin surprindere. Am preîntâmpinat acest lucru, înainte de anunțul oficial, prin demararea întocmirii unor proceduri generale care prevăd opțiunea desfășurării examenelor și a colocviilor, dar și a examenelor de finalizare de studii, nivel licență și masterat, într-o formă mediată de platformele digitale. Astfel, facultățile au, în acest moment, opțiunea de a susține activitățile de examinare în mediul online, explicată procedural printr-o serie de pași” a declarat Valentin Vanghelescu, purtătorul de cuvânt al Universității „Ovidius” din Constanța.

Dacă examenele sunt online, cum se poate preveni copiatul?

Cert este că examenele din acest semestru se vor desfășura în mediul online însă întrebarea de pe buzele studenților este: „de unde pot ști ei că nu copiez?”. Ei bine, acest fenomen nu poate fi controlat, însă unii profesori și-au dezvoltat deja unele strategii. „La UOC, având un specific divers dat de cele 16 facultăți, desfășurarea examenului se va face în funcție de particularitățile disciplinei respective. În fond, titularul de curs știe cel mai bine cum își poate adapta examenul la noua provocare digitală. Vor fi în principal examene orale, în cadrul cărora studenții vor răspunde punctual profesorului la întrebări, întrebări formulate de cadrul didactic pe baza unui proiect transmis anterior, sau vor răspunde punctual la întrebările extrase în timpul examenului. Totodată, sunt discipline la care se va merge pe varianta de test grilă, care se va desfășura tot online. În acest moment, la nivelul UOC se folosesc diverse tipuri de platforme pentru activitățile de predare și învățare, care pot asigura și desfășurarea activităților de examinare, în condiții de siguranță, respectând aceleași criterii de calitate, ca și în interacțiunile față în față. De exemplu pe platformele Webex şi Microsoft Teams, platforme care permit transmiterea și recepționarea simultană (în direct) de conținut audio-video, platforme pe care poți realiza o videoconferință, se pot desfășura formele de evaluare orală. Cadrul didactic vede și aude live studentul și își poate da seama dacă este ceva în neregulă. Pe platforma Moodle și nu numai, se pot susține testări grilă. Astfel, poate să urmărească participanții în momentul completării grilei, inclusiv alte activități simultane pe care este posibil să le desfășoare studentul pe device-ul pe care îl utilizează, prin funcția de împărtășire a ecranului (share screen)” a mai adăugat Valentin.

Valentin Vanghelescu

Detalii importante despre desfășurarea examenelor din semestrul al doilea

Programarea evaluării online a studenţilor (data, ora, adresa de e-mail a titularului de disciplină examinator) se va face cu 15 zile înainte de susţinerea acesteia şi se va comunica Secretariatului facultăţii, în vederea afişării la avizierul virtual de pe site-ul facultăţii, pentru a fi luată la cunoştinţă de toţi studenţil direct interesaţi. Colocviile se vor susţine în ultima săptămână de activitate didactică din semestrul al doilea. După realizarea programării evaluărilor online, secretariatul facultăţii va transmite fiecărui cadru didactic titular de disciplină formatul de cataiog aferent disciplinei, generat din UMS, unde vor fi trecute notele în urma evaluării. Studentul este obligat să susțină online colocviul sau examenul împreună cu grupa sau seria din care face parte. În cazuri speciale, bine justificate, studentul poate fi examinat şi cu o altă grupă sau serie sau la o altă dată decât cea planificată, pe baza unei cereri adresată şi avizată în prealabil de cadrul didactic titular de disciplină.

Pentru perioada de desfăşurare a activităţilor didactice în mediul virtual studenţii datorează plata obligaţiilor financiare asumate conform contractului de studii, plata fiind realizată prin virament bancar conform instrucţiunilor disponibile pe site-ul UOC. Neîndeplinirea obligaţiilor financiare astfel asumate conduce la pierderea dreptului studentului de a fi evaluat online.

La examenele scrise, studenţii pot solicita examinatorului titular de disciplină reevaluarea lucrărilor în termen de 1 zi lucrătoare de la comunicarea rezultatelor.

Lucrările de licență și disertație, prezentate online

Conform deciziilor luate de confucerea Universității, lucrările de licență și disertație vor fi prezentate în timp real, online, în cadrul platformelor care asigură transmiterea, recepționarea simultană și înregistrarea de conținut audio-video, adică platforme specifice pentru videoconferințe. La fel, susținerea examenelor de finalizare studii, nivel licență si masterat se vor desfășura în condiții de siguranță, respectând aceleași criterii de calitate, ca și cum s-ar fi realizat în sălile universității, față în față.

Programarea examinării online a absolvenţilor (data, ora, link-ul platformei) se va face cu respectarea calendarului stabilit prin structura anului universitar şi se va afişa la avizierul virtual de pe site-ul facultăţii, pentru a fi luată la cunoştinţă de toţi absolvenţii direct interesaţi. Secretariatele facultăţilor elaborează tabelele cu absolvenţii pe forme de învăţământ pentru promoţiile curente, ciclu şi programe de studii şi le transmit electronic, semnate olograf, secretarilor comisiilor de licenţă sau disertaţie în vederea întocmirii cataloagelor şi a altor documente necesare pentru buna desfăşurare a examenului.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si ce, nu face alte activitati pe calculator, dar de pe telefonul tinut sub masa nu se poate copia? Ne cacam in fundul curtii dar dam examene on-line.
3
1
Bobe artizanul spagilor online.
7
0
Vanghelescu te-ai trezit
5
0
Radeati de Spiru Haret! Oricum va da clasa.....
11
3

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212