Licitația pentru modernizarea stației de autobuz de la Poarta 2 a fost anulată. Vezi de ce! Video
Licitația pentru modernizarea stației de autobuz de la Poarta 2 a fost anulată. Vezi de ce! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestProiectul de modernizare a trei stații majore de autobuz din Constanța este din nou în impas. Licitația de peste două milioane de lei pentru lucrările de la Poarta 2, Ștefăniță Vodă și Oxford a fost anulată pentru că nicio firmă de construcții nu a depus vreo ofertă până la termenul-limită. Între timp, stația de la Poarta 2 este într-o stare avansată de degradare și călătorii se plâng că au de-a face cu un adevărat focar de infecție atunci când sunt nevoiți să treacă pe acolo.
De mulți ani, stația Poarta 2, de pe strada Termele Romane, a fost lăsată uitării, iar acum a ajuns într-o stare avansată de degradare.
Cândva element cheie, acum ruină
Cu ani în urmă, aici obişnuiau să funcționeze o covrigărie şi un mic magazin, însă acum a devenit un focar de infecție şi un pericol public pentru călătorii care aşteaptă autobuzul.
Din vremea comunismului, chioșcurile de la Poarta 2 erau zilnic frecventate de muncitorii care mergeau în port și de trecătorii din stația de autobuz, dar astăzi nu reprezintă decât o pată neagră pe orașul de la malul mării.
Poarta 2 este o zonă tranzitată atât de localnici cât și de turiști datorită poziției centrale care asigură accesul spre plaja Modern și portul Tomis.
Până în momentul de față, nu s-a luat nicio măsură cu privire la desființarea construcțiilor şi igienizarea locației.
Stația arată ca după război.
Buruienile și mizeria au pus stăpânire pe ruinele care servesc drept adăpost pentru oamenii străzii.
Proiectul prevedea modernizarea a trei stații de autobuz
Primăria Municipiului Constanța a lansat, luna trecută o licitație pentru proiectarea și execuția unor stații de transport în comun din zonele Poarta 2, Ștefăniță Vodă și Oxford. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor a fost 21 iulie 2026.
Proiectul prevedea modernizarea a trei stații de autobuz de tip capăt de linie, amplasate în zone importante ale municipiului.
Motivul eșecului este pe cât de simplu, pe atât de revoltător: zero ofertanți. Nicio firmă de construcții nu s-a arătat interesată să preia contractul evaluat la peste 2.018.000 de lei.
Anunțul oficial de anulare a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) la data de 23 iulie 2026.
Licitarea pentru Lotul 2 prin criteriul „cel mai bun raport calitate-preț“ va trebui reluată de Serviciul Achiziții Publice din cadrul Primăriei Constanța.
Pentru a atrage constructori la o viitoare procedură, municipalitatea trebuie să reanalizeze condițiile din caietul de sarcini și devizul general de cheltuieli. Lipsa ofertanților la contracte publice de infrastructură urbană este frecvent cauzată de subevaluarea costurilor de execuție sau de termenele strânse impuse.
Sistemul electronic de achiziții publice a închis automat procedura, lăsând municipalitatea cu buza umflată și pe cetățeni în ploaie și mizerie.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța .jpeg)
.jpeg)

.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)













