REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
8.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Liderul CLANULUI SPORTIVILOR a fost ARESTAT. VIDEO

Liderul CLANULUI SPORTIVILOR a fost ARESTAT. VIDEO

Replica API 26 august 2021 | 17:10 3280

Doi bărbaţi, de 28 şi 30 de ani, precum şi un al treilea, de 32 de ani, arestat în altă cauză, au fost audiaţi, iar ulterior instanţa a emis mandate de arestare preventivă pe numele lor, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat Justiţiei, influenţarea declaraţiilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, scrie stiripesurse.ro.

Cel care ar fi condus această operațiune este interlopul Bebino, liderul clanului Sportivilor. Bebino a fost trezit din somn şi luat de mascaţi direct din pat, în pijamale.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, a pus în aplicare, marţi, două mandate de aducere, în acest dosar, iar persoanele vizate au fost depistate şi conduse la audieri.

Potrivit DGPMB, o persoană a sesizat Poliţia cu privire la faptul că a fost ameninţată şi autoturismul i-a fost avariat, în încercarea de a o determina să ofere, în faţa instanţei, declaraţii mincinoase în favoarea unui bărbat cercetat pentru tentativă la omor.

"Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că asupra persoanei în cauză au fost exercitate şi alte presiuni. Trei bărbaţi ar fi pătruns, la un moment dat, în apartamentul în care se afla având asupra lor arme albe şi ar fi exercitat presiuni psihice ca răzbunare asupra declaraţiilor date", arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Brigăzii Rutiere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tu esti chiar idioata,asta mic cu executare ok si aia mari?aia care au facilitat de 30 de ani existenta astora mici ce le dai?Executie publica?Injectia letala?Ghilotina in fata la Victoria?
0
0
homosexualul asta era in pijamale? sau ce e ala? compleu de interlop de la tara?
0
0
Nu sunt clan sunt fomisti
6
0
aici trebuie cu executare fara discutie
10
0
Azi a fost arestat si maine e liber. Spaga decide !
10
2
Trebuie sa scoatem definitiv aceste gunoi din tara noastra
10
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212