Locuitorii din Henri Coandă instigați de SOS România să ia cu asalt Primăria! Video
Locuitorii din Henri Coandă instigați de SOS România să ia cu asalt Primăria! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestJoi, 29 februarie, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, pentru prima oară în format fizic după pandemie. Ședința nu s-a desfășurat fără peripeții, aceasta fiind perturbată la un moment dat de câțiva cetățeni, simpatizanți ai partidului SOS România, condus de Diana Șoșoacă. Conflictul a degenerat, unul dintre cetățeni agresându-l pe un polițist local, care la rândul lui a ripostat. Chiar dacă reprezentanții partidului SOS România neagă orice implicare în acest conflict, se pare că lucrurile stau un pic altfel. Astfel, în aceeași zi, mai multe persoane din partid au descins în cartierul Henri Coandă, au un instigat oamenii să vină la primărie să-și ceară drepturile. Ca o coincidență, în aceeași zi o persoană, din același cartier Henri Coandă, a forțat intrarea în ședința de Consiliu Local, fiind oprit de polițiștii locali.

Ani la rândul oamenii din cartierul Henri Coandă au reprezentant principalii votanți pentru Radu Mazăre și compania. Scandalurile și plângerile au curs împotriva celor din cartier, locuitorii din jur fiind de-a dreptul exasperați de comportamentul unor persoane din cartier dar și de infracțiunile comise de aceștia. Chiar și primarul Vergil Chițac a declarat că mutarea cartierului în altă parte a orașului este una dintre prioritățile administrației. Joi, 29 februarie, președintele filialei Constanța a partidului SOS România, condus de senatoarea Diana Șoșoacă, a făcut o vizită în cartier, pentru a afla doleanțele și problemele locatarilor din cartierul Henri Coandă.
Nemulțumirile acestora au fost nenumărate de la plata utilităților până la spațiul foarte mic sau numărul prea mare de persoane dintr-o locuință. Ei bine, reprezentanții SOS România, filiala Constanța, după ce le-au cântat în strună și le-au promis rezolvarea problemelor, i-au îndemnat pe cei din cartier să se strângă ” și să meargă peste cei din primărie”, pentru a-și cere drepturile. Ca o coincidență, în aceeași zi, un locuitor din același cartier, a încercat să forțeze intrarea în ședința de Consiliu Local, lucru care a dus la un adevărat scandal.
Video:
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.6° Constanța 

.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)





