REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
15.8° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Ludovic Orban, despre scandalul Victor Pițurcă-DNA: „Nu am absolut nici o legătură“

Ludovic Orban, despre scandalul Victor Pițurcă-DNA: „Nu am absolut nici o legătură“

A.F. 31 ianuarie 2023 | 00:00 803

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat, luni, cu privire la dosarul privind achiziţia de produse medicale în pandemie în care a fost reţinut Victor Piţurcă, că nu are nicio legătură cu acest subiect şi că nu a comunicat cu acesta din 2018, menţionând că oricine a încălcat legea trebuie anchetat şi pedepsit.

Ludovic Orban, despre scandalul Victor Piturca-DNA: „Nu am absolut nici o legatura“Ludovic Orban

"Nu ştiu nimic, eu nu am mai comunicat cu Victor Piţurcă de ani de zile, în perioada guvernării chiar n-am avut nicio comunicare. Dacă a distribuit măşti neconforme în spitale ale Ministerului Apărării, aici ar trebui să răspundă ministrul Apărării, cei care s-au ocupat de managementul unităţilor sanitare din zona Ministerului Apărării şi managerii unităţii spitaliceşti. Trebuie văzut exact despre ce contract este vorba", a afirmat Orban, întrebat pe acest subiect, informează Agerpres.

El a subliniat că oricine a profitat de pandemie şi a încălcat legea trebuie anchetat şi pedepsit.

"În ceea ce mă priveşte pe mine, eu nu am ştiinţă. Eu am spus foarte clar pe acest subiect: oricine a încălcat legea, oricine a încercat să profite de pandemie astfel încât să obţină câştiguri ilegale sau nu a distribuit măşti în conformitate cu standardele de calitate trebuie să fie anchetat şi pedepsit, dacă a încălcat legea. Nu am absolut nicio legătură cu subiectul. (...) Victor Piţurcă a participat doar la manifestarea de la lansarea candidaturii mele la Primăria Capitalei în 2008. Eu v-am spus că din 2018 nu am comunicat cu domnul Piţurcă", a adăugat Orban, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
usturoiului
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272