Lumea fascinantă a teatrului de păpuşi. Dar... cine face marionetele şi cum?

Elementul central al teatrului de păpuşi este... păpuşa, orice înfăţişare ar avea ea. De la o bucată de material aruncată pe jos, la o marionetă controlată de mâna unui actor este cale lungă. O clădire veche, friguroasă, cu holuri lungi şi pline de materiale textile ciopârţite şi resturi de manechine, ascunde mai mult decât oamenii îşi imaginează. Într-o astfel de clădire iau naştere păpuşile; nu cele Barbie care vin la pachet cu poşetuţa, ci acelea datorită cărora copii sunt în extaz când încep să se mişte pe scenă.

Atelierul Teatrului pentru Copii şi Tineret se află undeva pe strada Mircea cel Bătrân, ascunsă printre clădiri, de abia poţi s-o zăreşti. Aici se pun bazele unei piese de teatru. Tot ce ţine de decor este, în primul rând responsabilitatea doamnei Gina, cea care creează schiţele de pe scaunul scenografului, apoi celelalte 3 angajate: Vasilica, Irina şi Magdalena. Irina confecţionează costumele pentru actori, Vasilica croieşte vestimentaţia pentru păpuşi, iar Magdalena se ocupă de corpul marionetelor. Teoretic, cam asta ar trebui să facă fiecare dintre ele, dar se ajută, fiecare face ce e nevoie. Irina face păpuşi din anii '90, Vasilica s-a apucat la un an distanţă, din '91, iar Magdalena din 2004, după ce apucase să o ia deja pe acest drum, al artei, fiind absolventă a Facultăţii de Arte. Timp de 2 luni lucrează femeile pentru decorul, costumele şi "personajele" unei singure piese de teatru. Dar se mândresc cu performanţa de a fi terminat de fiecare dată la timp, înainte de premiera spectacolului: "Păi cum ar fi să spunem publicului că nu se mai poate ţine piesa, pentru că n-am terminat noi costumele? Nu se poate!". Au muncit peste program, au venit în zilele libere, numai pentru ca piesa să fie aşa cum au vrut scenograful şi regizorul. E o meserie pe cale de dispariţie: "Tinerii din ziua de azi sunt interesaţi de cluburi şi bani mai nou". E vorba de mult efort depus, de multă pasiune şi nu se poate vorbi de satisfacţie financiară. "Cine va dori să lucreze aici, trebuie să îi placă ce face. Şi apoi trebuie să ştie şi ce face. Majoritatea care vin sunt cei care au nevoie să-şi ocupe timpul câteva luni, până găsesc ceva mai bun", spune Vasilica. Cea mai grea parte din procesul de producţie al păpuşilor este prima etapă, când "scheletul" trebuie confecţionat. Lemn, polistiren, prenadez, materiale textile - sunt câteva dintre "ingredientele" necesare obţinerii păpuşii perfecte. Dar asamblarea se face pe parcurs: fiecare strat trebuie să se usuce corect, trebuie să aibă nuanţa potrivită, trebuie să se asemene, din punct de vedere al trăsăturilor faciale, cu personajele desenate de scenograf: fiecare nuanţă a tenului, pistrui sau cicatrici. Apoi mobilitatea este foarte importantă: păpuşile trebuie să se poată "deplasa" ca şi când ar fi umane. Dacă întreg procesul de încropare va fi executat ca la carte, marioneta rezultată va fi mai rezistentă şi va juca în mai multe piese de-a lungul timpului. Tot procesul durează aproximativ 2 săptămâni. În momentul în care marioneta ajunge la Irina şi "Vasile", cum le place colegelor s-o strige pe doamna Vasilica, în spirit de glumă, are doar un corp anorexic, o faţă şi podoaba capilară. Acum e momentul în care articulaţiile îi sunt "reparate", după care urmează să fie şi "îmbrăcată", apoi testată. Şi cum altfel, dacă nu printr-o repetiţie? De fiecare dată când o păpuşă este gata, aceasta este direct urcată pe scenă, moment în care se află în centrul atenţiei: cei care au contribuit la crearea ei îi observă mobilitatea, costumul etc. Abia apoi debutează pe scenă. Îngrijorarea doamnelor este că pe piaţa constănţeană nu există diversitate în ceea ce priveşte materialele şi, de multe ori, trebuie să se facă anumite compromisuri în ceea ce priveşte vestimentaţia păpuşilor.

Cristina MARIN