REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Mie., 4 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7633
10.1° Constanța Miercuri, 4 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7633
 

Mafia permiselor din Ilfov: DNA o plasează pe lista suspecților pe prefecta Simona Neculae, bănuită că proteja gruparea infracțională

Mafia permiselor din Ilfov: DNA o plasează pe lista suspecților pe prefecta Simona Neculae, bănuită că proteja gruparea infracțională

Ana- Maria MOCANU 4 noiembrie 2026 | 10:10 380

Procurorii DNA care investighează dosarul „fabricii de permise” din Ilfov ar fi interceptat-o și pe prefecta județului. Anchetatorii cred că Simona Neculae ar fi sprijinit grupul infracțional.

Mafia permiselor din Ilfov: DNA o plaseaza pe lista suspectilor pe prefecta Simona Neculae, banuita ca proteja gruparea infractionalaDNA

Simona Neculae, prefecta județului Ilfov, ar fi fost implicată în dosarul de corupție de la vârful Serviciului de Permise de Conducere și Înmatriculare.

Mihai Niță, șeful serviciului din Ilfov și Cosmin Dobre, coordonatorul al Compartimentului regim permise de conducere și examinări, au fost arestați preventiv în urma descoperirilor făcute de anchetatori. Procurorii DNA îi bănuiesc pe cei doi șefi ar fi creat o fabrică de permise.

Noi informații din anchetă

Procurorii DNA ar fi lucrat la dosar cu ajutorul polițiștilor Direcției Generale Anticorupție (DGA). Ei ar fi montat camere de supraveghere și microfoane și ar fi fost folosiți ofițeri sub acoperire care au le-au dat bani, cu titlu de mită, polițiștilor vizați în anchetă.

Sursele din anchetă mai confirmă că prefecta Simona Neculae l-ar fi anunțat pe Mihai Niță despre ancheta DNA, fără să știe că era interceptată.

Mafia permiselor din Ilfov: DNA o plaseaza pe lista suspectilor pe prefecta Simona Neculae, banuita ca proteja gruparea infractionalaSimona Neculae

Cum decurgeau probele practice pentru obținerea permisului auto

În grupul infracțional mai erau implicați și alți trei ofițeri, dar și mai mulți polițiști și examinatori auto. Pentru a obține permisul, candidatul trebuia să achite o sumă de bani, în valoare de 700 de euro.

Mai apoi, urma susținerea probei practice, care, conform anchetei, s-ar fi desfășurat în condiții preferențiale.

„Grupul ar fi avut o structură organizată pe trei paliere, cu roluri bine determinate, după cum urmează: Palierul examinatorilor, structurat în două categorii, respectiv intermediari și facilitatori, era format din examinatori din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Ilfov, care ar fi avut rolul de a facilita promovarea probei practice pentru obținerea permisului de conducere prin diverse metode aparent legale sau dificil de probat, precum alegerea unor trasee care să nu pună probleme candidaților, acționarea pedalelor autoturismului (frână sau ambreiaj) în timpul examenului, fără consemnarea intervenției, ori neconsemnarea unor abateri sau greșeli comise de candidați”, a transmis DNA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
Simona Neculae este omul lui Pandele primar de Voluntari, amandoi aromani din neam de ciobani, numita de PSD in 2022 a trecut la PNL ca sa isi mentina postul fiind sprijinita de Hubert Thuma penelistul pesedist seful CJ Ilfov. Aici se vede mocirla in care se desfasoara activitatea in Ilfov care pute de coruptie dar are protectie in justitie. Nici in acest dosar nu se va da condamnare. Suna Lia.
1
0