Mai mulți șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice sau fără permis depistați de polițiști pe șosele
Mai mulți șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice sau fără permis depistați de polițiști pe șosele
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCu toate avertismentele și raziile făcute șoferii constănțeni continua să dea dovadă de inconștiență și se urcă la volanul mașinilor fie sub influența băuturilor alcoolice, fie fără a avea dreptul de a conduce. Din fericire aceștia sunt depistați constant de polițiștii constănțeni.
La data de 1 august a.c., în jurul orei 9.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 56 de ani, care a condus un autoturism, pe DN38 în orașul Negru Vodă, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 1 august a.c., în jurul orei 4.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism, pe DC6 în zona localității Costinești, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au identificat un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Soveja din municipiul Constanța, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, ulterior fiind condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Albinelor din orașul Năvodari. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a reieșit faptul că autoturismul nu figurează ca fiind înmatriculat. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 51 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Revoluției din localitatea Cotu Văii, având permisul de conducere anulat. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 













