'MANEVRE' între HOȚI! Au încercat să PĂCĂLEASCĂ un POLIȚIST!
'MANEVRE' între HOȚI! Au încercat să PĂCĂLEASCĂ un POLIȚIST!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat din Medgidia a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat,decizia rămânând definitivă luna aceasta, la Curtea de Apel Constanța. Chiar dacă existau multe probe care să dovedească faptul că el se face vinovat de furtul unui telefon mobil, inculpatul a negat pe toată perioada anchetei, dar și pe timpul procesului penal de pe rolul instanțelor. Mai mult decât atât, atunci când a fost prins, un amic i-a și sărit în apărare, încercând să-i distragă atenția omului legii, cu scopul ca inculpatul să poată fugi.
În actul de sesizare s-a reținut în fapt că inculpatul I.G. împreună cu inculpatul M.N., au sustras din poșeta unei persoane un telefon mobil marca Samsung Galaxy S3, în timp ce aceasta se deplasa cu autobuzul nr.102 între stațiile Tomis III - Pod Butelii din Municipiul Constanța, prejudiciul cauzat fiind de 1.200 lei. Mai exact, un lucrător de poliție din cadrul Biroului de Investigații Criminale, aflat în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a constatat că o persoană de sex feminin a început să afirme că i-a fost sustras telefonul mobil. La momentul respectiv, inculpatul I.G. era poziționat în spatele persoanei vătămate. La fața locului, a fost apelat postul telefonic aparținând persoanei vătămate, ocazie cu care s-a constatat faptul că telefonul suna, însă nu se auzea sunând. În timp ce polițistul efectua controlul corporal sumar al numitului I.G.în stația de la Eden, și-a făcut apariția numitul M. N., care a încercat să îi distragă atenția lucrătorului de poliție, încercând să îl îndepărteze pe I.G. de la fața locului. Observând că lucrătorul de poliție intenționează să-1 conducă la sediul poliției, I.G. i-a cerut lui M.N. să aducă telefonul mobil dacă acesta 1-a luat „că îl bagă poliția la pușcărie", iar acesta din urmă, a afirmat că se duce să caute telefonul și-l va restitui persoanei vătămate. Cert este că respectivul telefon a tot fost vândut, până a ajuns la o persoană din Medgidia. Aceasta a afirmat că l-a cumpărat de la I.G., pe care îl cunoaște și despre care știe că se ocupă cu furturile, însă de data aceasta ar fi spus că e telefonul lui și că ăl vinde pentru că nu are bani și trebuie să ajungă în municipiul Constanța. Astfel, individul a fost trimis în judecată și condamnat definitiv la 2 ani, în regim de detenție. ”În baza art.421 pct.1 lit. b Cod de procedură penală, respinge apelul declarat de apelantul inculpat I. G., născut la data de 04.09.1971 în municipiul Constanța, domiciliat în Medgidia, pronunțată de Judecătoria Constanța”, potrivit deciziei magistraților din cadrul Curții de Apel Constanța.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News