REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

MARINARII RĂPIȚI ÎN TOGO, ELIBERAȚI după 37 de zile de CAPTIVITATE!

MARINARII RĂPIȚI ÎN TOGO, ELIBERAȚI după 37 de zile de CAPTIVITATE!

Replica API 11 aprilie 2019 | 00:19 524

37 de zile au fost în captivitate cei trei marinari români răpiți de pe tancul chimic Histria Ivory, în apele Republicii Togo. În prezent, marinarii se află în Nigeria, în custodia oficialilor Ministerului Afacerilor de Externe, și se fac documentele pentru repatrierea lor. După ce vor ajunge acasă, cei trei vor primi îngrijiri medicale și consiliere psihologică.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți după-amiază, 9 aprilie a.c., că cei trei marinari răpiți la data de 3 martie 2019, de pe o navă aflată în largul apelor statului Togo, au fost eliberați.

Duminică, 3 martie a.c., tancul chimic Histria Ivory, deținut de Histria Shipmanagement SRL (HSM), plecase din portul Lome, din Republica Togo, de aproximativ o oră și jumătate când a fost abordată de pirați. Marinarii abia încheiaseră operațiunile de manervă și se pregăteau de drum. Potrivit surselor noastre, pirații ar fi urcat pe puntea de comandă pe scările exterioare, luându-i prin surprindere pe cei care se aflau în acel moment pe punte. În vreme ce majoritatea din cei 21 de membri ai echipajului au reușit să se refugieze în camera de siguranță, trei marinari nu au mai apucat să fugă. Este vorba despre ofițerul III de punte, ofițerul mecanic I și un timonier. Din primele date transmise de pe navă, informația a fost că ar fi dispărut patru marinari, adică cei trei deja menționați și încă un timonier. Dar Ministerul Afacerilor Externe a confirmat răpirea a trei marinari.

37 de zile au fost în captivitate cei trei marinari, în vreme ce familiile au stat cu sufletul la gură, neștiind despre soarta lor. Informațiile inițiale erau că marinarii ar fi urmat să fie eliberați încă de săptămână trecută, dar au fost eliberați abia săptămâna aceasta. De menționat că toți trei marinarii sunt constănțeni și au copii.

Detalii din spatele eliberării celor trei nu au fost făcute publice nici de Ministerul Afacerilor Externe, nici de reprezentanții companiei proprietară a tancului chimic. Motivul este reprezentat de faptul că, deși cei trei marinari au fost eliberați, oficialitățile din domeniu vor continua ancheta pentru descoperirea și tragerea la răspundere a celor care comit astfel de fapte, în încercarea de a reduce fenomenul pirateriei.

Potrivit surselor noastre, însă, „scenariul” reținerii și eliberării celor trei marinari a urmat tiparul clasic în astfel de situații. Și anume, autoritățile au fost contactate de răpitori la aproximativ 17 zile de la momentul răpirii, moment în care au început „negocierile”, care s-au încheiat cu un rezultat fericit.

Cazul este deja în atenția oficialităților de la nivel mondial, care vor desfășura, la rândul lor, propria anchetă.

De menționat că, potrivit reprezentanților Sindicatului Liber al Navigatorilor, de-a lungul timpului mai bine de 100 de marinari au fost răpiți de pirați.

În prezent, cei trei marinari sunt în Nigeria, unde sunt asistați de Ambasada României la Abuja, pentru efectuarea formalităților necesare întoarcerii acestora, în siguranță, în România. De îndată ce vor ajunge acasă vor beneficia de îngrijirile medicale necesare, cât și de consiliere psihologică, acestea fiind asigurate de compania care deține tancul chimic, Histria Shipmanagement SRL, conform contractului de muncă aflat în vigoare.

„Cei trei navigatori români capturați de pirați pe data de 3 martie 2019 de pe nava Histria Ivory au fost eliberați și se află în siguranță. Ei vor sosi în curând acasă după formalitățile de repatriere. Navigatorii români au petrecut 37 de zile în captivitate. Sindicatul Liber al Navigatorilor a fost alături și în permanență legătură cu familiile navigatorilor, încurajându-le și transmițându-le periodic informații (cele cunoscute de noi) despre stadiul acțiunii de eliberare”, a afirmat Adrian Mihălcioiu, lider sindical.

F.B.

Citește și: VEŞTI BUNE! MARINARII ROMÂNI RĂPIŢI ÎN TOGO AU FOST ELIBERAŢI!

Se așteaptă un SEMN de la PIRAȚII care au RĂPIT TREI MARINARI ROMÂNI în Golful Guineea

DETALII în cazul RĂPIRII MARINARILOR din Togo

MARINARI RĂPIȚI DE PIRAȚI, în Togo!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Esti complexat de vreun marinar? Trebuia ss te duci la scoala , la liceu si apoi la facultate si asa nu mai erai complexat! Noi ne asumam riscuri de asta avem venituri de care voi doar visati!
1
0
Ti-au sodomizat marinarii funduletul si asa ai aflat si tu de amor socratic ? bai lesinatule
1
0
pai sigur ca au dat, au dat din cur, ce altceva puteau sa dea, erau obisnuiti marinarii ca ei intre ei practica amor socratic
3
3
PENTRU RENE.......BINEINTELES ....!NICIODATA NU SE VOR STI SUMELE ....TOTUL SE NEGOCIAZA ...!
0
0
Pe nigerienii aia pirati si teroristi nu-i impusca nimeni? Tot asa o s-o tina daca sunt lasati.
1
0
Da. Cam 50k
1
0
Ne bucuram sa auzim asemenea vesti. Dar, au dat ceva in schimbul eliberarii ?
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272