REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.9° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.9° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Se așteaptă un SEMN de la PIRAȚII care au RĂPIT TREI MARINARI ROMÂNI în Golful Guineea

Se așteaptă un SEMN de la PIRAȚII care au RĂPIT TREI MARINARI ROMÂNI în Golful Guineea

Replica API 6 martie 2019 | 00:00 312

Autoritățile române sunt în permanent contact cu cele din Republica Togo, iar specialiștii de la nivelul grupului de firme de asigurări cu care este încheiat contract pentru tancul chimic Histria Ivory și echipajul acestuia iau măsuri pentru ca cei trei marinari români răpiți să fie eliberați și să se întoarcă acasă în siguranță.

Până în prezent, răpitorii nu au transmis niciun mesaj și nu au ridicat nicio pretenție – financiară sau de alt fel! – dar, așa cum arată oamenii din domeniu, este încă devreme. Cert este că, din punct de vedere legal și al documentelor, echipajul este „acoperit” printr-un contract colectiv de muncă încheiat conform impunerilor internaționale, care prevăd și situații precum cea din Togo.

Duminică seara, trei marinari au dispărut de pe tancul chimic Historia Ivory, după ce nava a fost atacată de pirați, în apele internaționale ale Republicii Togo, la puțin timp după ce ambarcațiunea s-a despărțit de escorta de care a fost însoțită încă de la plecarea din portul Lome. Presupunerea logică este că cei trei care nu au mai reușit să ajungă în camera de siguranță și că au fost răpiți de pirați.

Dar până la acest moment este doar o presupunere, în condițiile în care pirații nu au dat încă niciun semnal, nu au transmis niciun mesaj și nu au cerut nicio răscumpărare. Dar, așa cum spun sursele noastre, este încă devreme, cel mai probabil pirații își pregătesc planul de „atac” și în câteva zile vor contacta autoritățile.

În același timp, ministrul Afacerilor de Externe, Teodor Meleșcanu, ridică semne de întrebare, dacă este vorba într-adevăr despre o acțiune de piraterie sau de un act de terorism.

Se impune precizat, însă, că a fost realizată o celulă de criză, autoritățile române sunt în permanentă legătură cu cele din Republica Togo, la fel și specialiștii care intervin în astfel de situații de criză. Tancul chimic Histria Ivory și echipajul acestuia are contract colectiv de muncă negociat cu ITF conform standardelor internaționale care prevede și astfel de situații de risc.

„Piraterie”, „răpire” sunt cuvinte care sperie, în special pe cei dragi, rămași acasă, cât și pe cei care nu au legătură cu marinăria, cu transportul maritim. Pentru marinari, însă, așa cum atrag atenția și sindicaliștii, riscul de a ajunge pe mâinile piraților nu mai este de mult o noutate, ci conștientizează acest pericol de fiecare dată când se îmbarcă. Mai ales când nava are rută prin zone cunoscute ca fiind frecventată de pirați.

Voci din rândul marinarilor au ridicat semne de întrebare cu privire la faptul că, la momentul atacului, pe tancul chimic Histria Ivory nu se afla pază armată, așa zișii „mercenari”, cum îi numesc cei din domeniul transportului maritim. Se impune precizat că în Goful Guineea nu este permis accesul navelor cu pază armată la bord. Respectiva formă de protecție împotriva piraților este acceptată în preajma Somaliei, în schimb, motiv pentru care și pe Histria Ivory s-au aflat acei „mercenari” când tancul chimic a tranzitat zona.

Reamintim că Sindicatul Liber al Navigatorilor atrage atenția că în zona Golfului Guinea incidentele piraterești au crescut în intensitate ajungând la cote fără precedent, lucru care afectează navigatorii și transportul maritim global.

„În zonele cu risc ridicat trebuie sporită veghea pe comandă de navigație, radarul să fie folosit și pentru distanțe mici pentru a putea preîntâmpina orice tentativă de reușită a unor atacuri de acest fel. De asemenea, procedurile trebuie însușite foarte bine de fiecare navigator și urmate întocmai în cazul unor incidente de piraterie”, au precizat reprezentanții sindicatului referitor la cele întâmplate în apele Republicii Togo.

„Trebuie acordată o atenție maximă chiar și dincolo de cele 12 NM pentru care sunt indicate riscuri ridicate privind actele piraterești. În ultima vreme se raportează cu o frecvență ridicată atacuri înarmate și tiruri de gloanțe asupra navelor care operează sau tranzitează zona.

O veghe suplimentară și conștientă privind aceste riscuri este recomandată de Sindicatul Liber al Navigatorilor și pentru aria de dincolo de 12 NM în zona Golfului Guineea, și mai ales în timpul schimbului de cart între orele 18:00 și 07:00 lt. Multe nave sunt atacate și mulți navigatori sunt luați ostatici, dar sunt și victime ale tirurilor de gloanțe.

Viața și sănătatea voastră sunt importante așa că nu lăsați pe tănjeală veghea în această zonă. Totodată, procedurile pentru cazurile de atac pirateresc trebuiesc bine învățate și respectate întocmai și la timp. Exercițiile de atac pirateresc trebuiesc efectuate cu regularitate. SLN vă roagă să luați în serios toate aceste recomandări. Prevenția este cea mai bună apărare. Recomandarea din zona portului Lome este de a nu proceda la plecare după ora 19:00”, se arată în comunicatul sindicatului.

Histria Ivory este un tanc chimic, pavilion Malta, cu o capacitate de 40450 tdw, construit în Șantierul Naval Constanța. Are o lungime de 179,9 metri, poate atinge o viteză de 11,3 noduri. În momentul în care a fost atacat de pirați, pe tancul chimic se afla un echipaj format din 21 români.

Florentina BOZÎNTAN

MARINARI RĂPIȚI DE PIRAȚI, în Togo!

Ministrul de Externe, despre marinarii dispăruți în Togo: „Nu se știe dacă a fost o acțiune de PIRATERIE sau TERORISTĂ”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Va rog sa stergeti comentariul anterior. Nu-mi apartine. Sub protectia anonimatului oricine poate posta in numele oricui. Va multumesc.
0
0
Doar nu va asteptati ca penalul tzigan bosanceanu sa plateasca vreun cent bani de rascumparare...
1
1
I-au mancat ...
0
1
se asteapta un semn, v au aratat degetul din mijloc, ala i semnul
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212