REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
21.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Marius Șumudică este noul antrenor al celor de la CFR Cluj

Marius Șumudică este noul antrenor al celor de la CFR Cluj

Robert NENCIU 10 august 2026 | 00:00 904

Ioan Varga, patronul clubului ardelean, a anunțat că s-a înțeles cu Marius Șumudică, unde îl înlocuiește pe Antonio Folha. Portughezul a fost instalat pe banca CFR-ului chiar în această vară, dar Ioan Varga l-a dat afară după eșecul cu Tromso din Gruia, 0-5 în prima manșă a turului trei preliminar din Conference League.

Marius sumudica este noul antrenor al celor de la CFR Cluj

Ioan Varga a precizat că Marius Șumudică a acceptat repede propunerea de a semna cu CFR Cluj și că a cerut cinci jucători noi, care îi vor fi aduși chiar de săptămâna viitoare.

“M-am întâlnit azi (n.r. sâmbătă) cu Șumudică, am bătut palma, e noul antrenor al CFR-ului. Nu a fost greu de convins, își dorea să vină, are foame de performanță. Vă rog, nu mă întrebați de salarii, bonusuri și alte chestii de genul, nu vă pot spune, important e că avem antrenor și, cu această ocazie, îi urăm mult succes. A spus că își dorește 4-5 jucători, iar eu i-am promis că îi va avea chiar de săptămâna viitoare la dispoziție”, a declarat Ioan Varga, într-o discuție cu jurnalistul Digi Sport Bogdan Pop.

Marius Șumudică a mai fost antrenor la CFR Cluj între iulie și august 2021 și a fost demis după un dublu eșec cu Steaua Roșie Belgrad în play-off-ul din Europa League, 0-4 și 1-2. A fost o despărțire cu scandal, întrucât, a doua zi după meci, Marius Șumudică nu a mai fost lăsat să intre în stadion.

Un scandal fusese și imediat după meci, când s-ar fi ajuns inclusiv la o altercație fizică, în care au fost implicați juristul Ioan Ivașcu și președintele Marian Copilu, demiși imediat după scandal. Între timp, Marian Copilu, un apropiat al lui Marius Șumudică, a revenit în club.

CFR Cluj nu are meci în acest weekend, pentru că derby-ul cu ”U” Cluj a fost amânat, astfel că debutul lui Marius Șumudică se va produce joi, de la ora 20:00, în returul cu Tromso din Norvegia, potrivit digisport.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai CFRistule,vezi ca Shumudica a mai fost la CFR.Cluj in 2021 cand a fost demis pentru ca nu a intrat in Champions League cu echipa aia dar in momentul demiteri i-a lasat pe Clujeni in campionat cu 7 puncte in fatza celei de-a doua echipe dupa care la final de campionat a gafait,s-a chinuit aceiashi echipa cu inganfatul ala de Dan Petrescu sa cashtige campionatul.
1
1
Circarul de Shumudica nu va aduce nimic bun. Doar circ si spectacol de p***t gust. Din pacate cred ca echipa e in pericol de desfiintare.
2
1
Este o vorbă în fotbal nu cred ca apuca să pună paltonul pe el la CFR să vedem dar după cum sunt cu banii slabe speranțe
3
0