Mii de bunuri contrafăcute, evaluate la peste 800.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni. Video
Mii de bunuri contrafăcute, evaluate la peste 800.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale, peste 2.500 de bunuri (accesorii electronice, jucării și articole de încălțăminte) susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute, estimate la o valoare de peste 800.000 de lei.

În data de 09.11.2026, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud-Agigea și inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud-Agigea a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China, având ca destinație o societate comercială din Republica Moldova.
În urma verificărilor, s-a constatat că în interiorul containerului se aflau peste 1.000 de jucării și controlere de joc, estimate la o valoare de aproximativ 115.000 de lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.
În ziua următoare, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud-Agigea și inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud-Agigea a efectuat controlul fizic asupra unui alt container încărcat cu bunuri, sosit din China, având ca destinație o societate comercială din Ucraina.

În urma verificărilor s-au descoperit peste 1.500 de accesorii electronice și articole de încălțăminte, estimate la o valoare de 700.000 de lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. Bunurile au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
12° Constanța 
.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)




