MINAC: Edward Harris al III-lea, ultimul manager britanic al portului (III) - Răscumpărarea concesiunilor și sfârșitul poveștii dobrogene

Vizita lui Carol I la Constanța a avut un efect deosebit, conducând la decizia statului român de a răscumpăra cu orice preț concesiunile deținute de DBSR, calea ferată Constanța – Cernavoda și exploatarea portului Constanța. În scrisoarea trimisă mamei sale după vizita princiară din octombrie 1879, Harris declara că întreținerea princepelui României l-a costat 100 de lire sterline.

MINAC

Harris îi spunea mamei lui că: ,,nu am niciun dubiu că societatea (n.a. DBSR) mi-i va deconta, pentru că ei (n.a. acționarii companiei), și nu eu, vor beneficia de pe urma acestei vizite... Opinia favorabilă formată despre Kustendjie va mări dorința Prințului și Guvernului său să cumpere această linie ferată și în felul acesta să fie grăbită tranzacția. Guvernul (n.a. român) este pe cale să cumpere toate liniile ferate din țară, care mai sunt în mâinile străinilor, și probabil că și a noastră va fi inclusă în această operațiune. Nimic nu este însă definitiv stabilit, dar nu m-ar surprinde dacă linia se va vinde în viitoarele șase luni", a afirmat acesta.

Din rândurile de mai sus reiese clar disponibilitatea celor de la DBSR de a vinde pe bani buni concesiunile, către statul român. De asemenea, este, de asemenea, limpede că guvernul român tatona problema preluării portului Kustendjie. Vizita în port a lui Carol, efectuată desigur sub ghidajul lui Harris, a mărit interesul principelui pentru preluarea și transformarea bazinului într-o amenajare modernă și de mare viitor. Practic, deciziile ulterioare ale statului român s-au întemeiat mult pe impresia creată de starea orașului-port asupra principelui, în acele zile de toamnă din anul 1879. La câteva zile după plecarea lui Carol, Harris a primit o scrisoare de la un membru al Consiliului de Administrație al DBSR, William Tipping, care își manifesta încântarea față de modul în care Harris a gestionat evenimentul (scrisoarea a fost primită de arhitectul Stănculescu de la familia Midgett).

Harris credea că o posibilă răscumpărare a concesiuni căii ferate ar putea avea loc chiar și în prima jumătate a anului 1880. Lucrurile nu au stat chiar așa, iar termenul a fost unul mai larg, birocrația și negocierile repetate având să aducă răscumpărarea abia după aproape trei ani de la vizita lui Carol.

În timpul Congresului de la Berlin (iunie-iulie 1878), inginerul Johnn Trevor Barkley, prezent ca reprezentant al DBSR, îl contactase pe I.C. Brătianu propunându-i ca statul român să cumpere calea ferată în schimbul uriașei sume de 25 de milioane de franci, însă prim ministrul spusese că va înainta propunerea Guvernului, pentru analiză. Așadar, principele României și Guvernul său luaseră în calcul preluarea căii ferate și a portului Kustendjie, cu mult timp înaintea vizitei din 1879 și chiar înainte de instaurarea oficială a administrației românești în noua provincie. Astfel, la 4 august, în ziarul ieșean Steaua României era publicat un Mesaj Domnesc adresat sesiunii ordinare a Corpurilor Legislative, în care se stipula:

,,Grabnica unire a sistemului căilor noastre ferate cu calea ferată Cernavoda - Kustendjie este imperios reclamată de interesele noastre politice și comerciale. Ministerul va supune maturei dumneavoastră chibzuiri cuvenitul proiect de lege întru aceasta". La finele anului 1878, pe 4 decembrie, Adunarea Legislativă admite un proiect de lege privind unirea căilor ferate din România, proiect de lege care ulterior este adoptat și de către Senat. Un prim obiectiv era alegerea unui loc unde să se construiască podul peste Dunăre și exista deja în acest sens, propunerea Cernavoda, în timp ce al doilea obiectiv era cumpărarea liniei ferate britanice. Presa autohtonă, în special ziare precum România Liberă, Curentul, Românul, erau de partea inițiativei Guvernului, militând pentru răscumpărarea concesiunilor din Dobrogea.

La începutul anului 1880 era publicat argumentul primului ministru Brătianu, în care se punea accentul și pe cumpărarea concesiunii portului: ,,Portul Constanța este plămânul României, gura prin care România respiră. Prin el vom stabili o legătură cu întreaga lume și vom securiza cea mai importantă rută de comunicare pentru comerțul nostru. Vom cheltui 16, 20 sau încă 25 de milioane, oricât costă pentru a construi necesarul port maritim și podul peste Dunăre, dar asta va fi cea mai bună dovadă că suntem o națiune puternică și că de noi depinde viitorul întregului Orient".

Pe 21 mai / 2 iunie 1882, Adunarea Deputaților adoptă (47 de voturi pentru, 23 contra) Legea privind răscumpărarea de către statul român a căii ferate Cernavoda - Constanța și a lucrărilor din Portul Constanța, concesionate în 1857 companiei Danube&Black Sea Railway Company Limited.

Articolul 1 prevedea că ,,România cumpără liberă de orice sarcini calea ferată Cernavoda - Constanța, cu toate dependințele și atenanțele sale de orice natură, toate drepturile și privilegedele acordate companiei de către Guvernul Otoman, atât pentru calea ferată cât și pentru port". În articolul următor, art.2, se menționa faptul că statul român intra în proprietate deplină și absolută a obiectivelor, după achitarea sumei de 16.800 lei aur.

La data de 9 noiembrie 1882, Edward Harris, reprezentant DBSR, și colonelul Nicolae Dabija, reprezentantul statului român, semnau contractul de răscumpărare a concesiunilor iar managerul britanic preda convențiile cu Imperiul Otoman din 1857 și 1870 și firmanele imperiale de confirmare a acestora.

La 10 decembrie 1882 era declarată oficial răscumpărarea liniei ferate în lungime de 65,237 km, precum și a materialului rulant: 9 locomotive, 1 vagon salon, 2 vagoane clasa a I-a, 3 vagoane clasa a II-a, 5 magoane clasa a III-a, 1 vagon mixt (cls. II-III), 312 vagoane de marfă, 10 furgoane, 1 vagon pentru cai, 2 pluguri pentru zăpadă. Odată cu acestea trecea în proprietatea statului român și Portul Constanța, iar pentru ambele concesiuni DBSR urma să încaseze suma de 16,8 milioane franci. În această sumă era inclusă preluarea ,,clădirea de călători" din Kustendjie și a celor cinci gări construite de britanici, în speță Constanța Oraș (Gara Veche), Constanța Port, Murfatlar, Medgidia și Cernavoda Port.

Edward Harris a negociat răscumpărarea concesiunilor și a făcut-o cu succes, profitând și de faptul că statul român nu s-a uitat la bani, considerând că tranzacția merită cu prisosință și plătind întreaga sumă aproape imediat. Așa cum ne indică arh. Gheorghe Radu Stănculescu, după vânzare, fostul manager general a fost recompensat de către DBSR, el primind pe 14 februarie 1883 o scrisoare din partea secretarului companiei, Richard Kiduer, care scria următoarele:

 ,,Dragă domnule. Am fost rugat de către Administratori să vă trimit alăturat un CEC de 5000 de lire sterline reprezentând partea dvs. din compensația votată pentru personalul Companiei, la Adunarea Generală a Acționarilor, de pe 8, luna curentă. și am fost, în același timp, rugat să vă exprim marea satisfacție pe care au resimțit-o Administratorii pentru modul în care ați îndeplinit funcția de Director General al Companiei...", declara acesta.

Edward Harris a mai venit la Kustendjie cel puțin o dată, după finalizarea răscumpărării, pentru rezolvarea unor probleme administrative. De această dată nu mai era rezident al orășelului turcesc pentru că se mutase deja, împreună cu întreaga familie, acasă, în Anglia. A rămas pentru tot restul vieții în Regatul Unit. Edward Harris al III-lea a decedat pe 15 decembrie 1916, la locuința sa din Carshalton, Surrey, la onorabila vârstă de 81 de ani și a fost incinerat . A lăsat o soție și șapte copii, și o avere de 2419,2 lire sterline . Consoarta Anne Tattershal (Dunning) Harris l-a urmat în 1927, când a decedat la vârsta de 85 de ani.

Reclama zilei – Ocaziune Rară! 298 de lei un costum bărbătesc de postav pentru iarnă. Mosorele de orice calitate marca Ackerman. La depozitul din strada Scarlat Vârnav no.11 (fostă Dorobanți). (1923)