Ministerul Economiei pierde o vilă turistică și un teren din Eforie, după falimentul răsunător al SC Lido SA
Ministerul Economiei pierde o vilă turistică și un teren din Eforie, după falimentul răsunător al SC Lido SA
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCompania Lido SA, deținută în proporție de circa 42% de către stat prin Ministerul Economiei, Turismului și Antreprenoriatului, a fost declarată falimentară de către Tribunalul București, după un proces de insolvență controversat și contestat încă de la pronunțarea sa din 2021 de către principalii acționari. Falimentul a fost cerut de către administratorul judiciar, Consulta 99, care ar fi trebuit să încerce să salveze compania de la dizolvare. De altfel, principalele motive invocate de către Consulta 99 pentru declararea falimentului au fost unele procedurale – lipsa conducerii și a sediului social. Din câte se pare, administratorul judiciar nu ar fi luat în calcul o propunere de reorganizare și redresare a companiei, ci ar fi avut propriile interese. Între timp, se încearcă vânzarea unor imobile din Eforie, aflate în proprietatea Lido SA. Vorbim despre o vilă turistică și un teren, situate pe strada Negru Vodă, nr. 34.
CONSULTA 99 SPRL, lichidator judiciar al LIDO SA, anunță că, în ziua de marți, 14 ianuarie 2025, ora 14.00 va avea loc, la sediul lichidatorului judiciar din București, licitație publică ascendentă cu strigare pentru vânzarea imobilului „Vila Anunciata“ compus din teren intravilan în suprafață de 1.096 mp (1.103 mp din acte) și construcție C1 - D+P+1E+M, în suprafață construită desfășurată de 404 mp și utilă de 318,52 mp, situat în Loc. Eforie Sud, str. Negru Vodă, nr. 34, 34A, 36, aflat în patrimoniul LIDO SA, la prețul de pornire de 1.473.000 lei (fără TVA).
Cum a fost posibil falimentul Lido SA?
În 2019 compania a închiriat de la societatea Akcent Development un spaţiu pentru a fi amenajat şi folosit în vederea realizării de venituri prin implementarea unui model de co-working. Pandemia a creat dificultăţi în planurile societăţii şi nu a mai putut folosi spaţiul pentru a realiza venituri. Astfel, plata chiriei nu a fost posibilă. Datoria Lido din acest contract a fost raportată la câteva sute de mii de lei.
Societatea Akcent a solicitat în luna mai a anului 2021 cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a Lido. Cererea a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, dar compania Akcent a atacat hotărârea. Curtea de Apel Bucureşti a admis intrarea în insolvenţă a companiei, având în vedere că Lido rămăsese fără conducere şi sediu social. Fiind acţionar majoritar, Ministerul Economiei a numit în toţi anii trecuţi conducerea societăţii Lido. Însă, nu a mai făcut acest lucru, fapt ce a dus la intrarea în insolvenţă. În 2023, societatea avea datorii de 1,4 milioane de lei.
Un avocat din anturajul lui Nicușor Dan, suspendat din barou, vinovat de falimentul Lido SA
Statul este reprezentat în procesul falimentului LIDO SA de Camelia Andreea Mina. Aceasta a fost numită ca administrator special de către Ministerul Turismului în noiembrie 2022.
Cu toate acestea Camelia Andreea Mina apare oficial în acte, ca administrator special abia în noiembrie 2023 acest lucru fiind confirmat de declarațiile de avere și interese ale acesteia, care trebuie depuse, conform legii, în termen de 30 de zile de la data numirii. De profesie avocat, Camelia Mina nu a întreprins mari acțiuni în instanță în numele statului român. Acțiunile acesteia au fost mai repede formale și s-au dovedit în detrimentul LIDO SA. Pentru falimentul LIDO SA, Camelia Mina a primit de la statul român 50.496 de lei.
Suspendată din Baroul București, Camelia Mina a lucrat în primăria condusă de Nicușor Dan, în perioada octombrie 2021 – iunie 2022, fiind detașată de la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
Pentru activitatea din primăria lui Nicușor Dan, Camelia Mina a încasat aproape peste 16.500 de lei, anul trecut. De la AAAS, Mina a încasat peste 30.000 de lei. La Ministerul Turismului a fost detașată de la Primăria Municipiului București.
Administrator mai apare Florica Cherecheș, fost deputat ales în legislația 2012-2016 și în legislația 2016-2020, dar și Cazană Victor Vlad, consilier superior la Ministerul. Economiei, Antreprenoriatului si Turismului. Borună George Bogdan, având funcţia de Director la Ministerul Economiei,. Antreprenoriatului si Turismului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




