Ministrul Turismului, Mircea Dobre, precizări privind vacanţa de vară a elevilor
Ministrul Turismului, Mircea Dobre, precizări privind vacanţa de vară a elevilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMircea Dobre
Structura anului şcolar în curs, precum şi cea a anului 2017-2018 nu mai pot fi modificate. Este o realitate la care s-a referit şi ministrul Turismului, Mircea Dobre, într-o discuţie cu reporterii „Replica”, referitor la „modelul bulgăresc”, care încurajează tinerele familii cu copii să îşi ia vacanţe în prima parte a sezonului estival, atunci când pachetele turistice sunt mai accesibile din punct de vedere financiar.
„Trebuie să gândim unitar. Turism este şi pe litoral, şi la munte. Apoi, anul şcolar are 183 de zileModificări vizavi de anul şcolar puteau fi făcute în timpul dezbaterilor lansate de Ministerul Educaţiei pe acest subiect. Şi, credeţi-mă, au existat, au fost chiar discuţii aprinse. Însă, totul trebuie tratat echilibrat. Pentru anul şcolar 2017-2018 discuţiile au fost închise, nu mai poate fi modificată vacanţa de vară, aşa încât ea să înceapă mai devreme.
Pentru anul 2018 - 2019, putem discuta”, a declarat Mircea Dobre, referindu-se la ideea ca anul şcolar să fie modificat după modelul bulgarilor. Dobre a precizat că ştie şi care sunt comentariile hotelierilor pe acest subiect, dar că situaţia se prezintă după cum urmează: „Ministerul Educaţiei vrea ca structura şcolară să fie bine proporţionată, Ministerul Turismului – ca vacanţele să fie structurate în aşa fel încât turiştii să profite din plin. Până la urmă, se va ajunge la o soluţie.
Dar este o problemă de ani de zile, inclusiv o problemă legată nu doar de durata cursurilor ori a vacanţelor, ci şi a programului de examene care au loc vara, nu doar pentru elevi, ci şi pentru profesori. Trebuie să fie un echilibru – de acest lucru trebuie să fim cu toţii conştienţi. Nu putem să ne preocupăm doar să dezvoltăm litoralul, dar să scădem, de cealaltă parte, calitatea educaţiei”, a mai spus Dobre.
Alexandra CUCU
Vezi şi:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News