Mirii păcăliți de familia Barbu, de la Imperial Events, nu vor fi despăgubiți!
Mirii păcăliți de familia Barbu, de la Imperial Events, nu vor fi despăgubiți!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTheodor Barbu, „marele“ afacerist din Constanța, de 20 și ceva de ani, care jonglează cu nunțile... și speranțele mirilor, nu va plăti pentru țepele pe care le-a dat în ultimii ani. Unul din cuplurile ademenite și abandonate cu doar o săptămână înainte de nuntă a cerut familiei Barbu daune de 200.000 de euro, însă aceasta nu va plăti niciun leu. Nici măcar avansul de 2.000 de lei pe care l-au încasat la încheierea contractului. Cum legile în România sunt mult prea blânde și făcute, parcă, în favoarea tipilor de genul lui Theodor Barbu, acesta scapă nepedepsit.
Mecanismul de la Imperial Events a fost dovedit de Replica, în vara anului trecut. Familia Barbu, a cărei seriozitate este maxim pusă la îndoială după ce i-am demascat strategiile, obișnuia - poate încă mai practică metoda, nu se știe - să ia, nu una, nici două, ci trei sau poate chiar mai multe evenimente într-o singură zi și îl păstra pe cel care cotiza mai mult. Exact ca la târg! Theodor Barbu le „vindea“ cuplurilor minciuni gogonate, invocând așa-zise probleme administrative. Replica i-a demascat și a demonstrat că „problema“ era, de fapt, alt cuplu găzduit la Imperial Events, pentru a-și face petrecerea de nuntă.
Doi miri țepuiți de Barbu în 2022, lăsați baltă cu doar 7 zile înainte de nuntă, și-au căutat dreptatea în instanță. Au cerut patronilor, Theodor și Vasile Barbu, daune de 200.000 de euro, echivalentul a 494.110 lei, reprezentând contravaloarea daunelor-interese morale generate de neexecutarea obligaţiei de a le organiza petrecerea de nuntă şi de comunicarea neexecutării obligaţiei cu doar 7 zile înainte de eveniment, dar și la restituirea avansului în valoare de 2.000 lei achitat în baza contractului de eveniment încheiat în octombrie 2021. În afară de asta, au mai cerut și obligarea lui Barbu la plata sumei de 18.289,9 lei reprezentând contravaloarea daunelor-interese materiale.
Patronașul Barbu scapă nepedepsit....
Concret, mirii Gabriel și Luiza N., în prima jumătate a lunii octombrie 2021, au încheiat cu Imperial Events, un contract de eveniment având ca obiect organizarea nunţii la Restaurantul Imperial Events pentru data de 19 iunie 2022, iar pe data de 16 iunie 2022, cu 7 zile înainte de eveniment, Barbu a notificat mirii cu privire la faptul că din motive independente de voinţa lor, pe data de 19 iunie 2022 localul pentru care a fost încheiat contractul de eveniment nu poate găzdui evenimentul care a făcut obiectul contractului.
nuntă la Imperial Events, cu miri care au... licitat un preț mai mare
N-au reușit să le strice evenimentul, însă mirii au rămas cu un gust amar, dar și cu traume, motiv pentru care au vrut să le dea o lecție patronilor de la Imperial Events. Din păcate, legile în România sunt făcute pentru a proteja șmecherii de tipul lui Barbu. Acțiunea a fost respinsă de Tribunalul Constanța, așa că patronașii nu vor răspunde în niciun fel. Reamintim că nu este singurul caz care a ajuns în fața judecătorilor. Alți miri își caută dreptatea în instanță dar, cel mai probabil, procesul va avea aceeași finalitate.
Dat fiind că se apropie sezonul nunților, dragi miri, aveți grijă dacă apelați la Imperial Events! Iar dacă nu vă țin buzunarele... să licitați cel mai mare preț, asigurați-vă că aveți un backup!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 














