rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 12 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Monden rss

luni, 11 noiembrie 2019
11 noi 00:00MondenIeri, rivale, azi, prietene. De ce s-au reunit Angela Similea, Corina Chiriac și Mirabela Dauer

Două din cele mai îndrăgite soliste din perioada comunistă au fost Angela Similea şi Corina Chiriac, împreună...631

11 noi 00:00MondenImagini de colecție cu Leo Iorga și fratele său. Ce mesaj emoționant a publicat acesta în memoria artistului

La aproximativ o săptămână de la moartea îndrăgitului artist Leo Iorga, fratele acestuia, Cristi, și-a găsit...493

11 noi 00:00MondenObiecte personale ale solistului de la The Prodigy, vândute cu aproape 450.000 de dolari la licitaţie

Haine, mobilier şi trofee muzicale care i-au aparţinut lui Keith Flint, regretatul solist al formaţiei The Prodigy,...353

11 noi 00:00MondenPete Doherty, arestat joi la Paris, a fost eliberat şi amendat cu 5.000 de euro pentu consum de cocaină

Cântăreţul britanic Pete Doherty a fost pus în libertate sâmbătă după ce a petrecut două zile într-un arest...358

11 noi 00:00MondenWoody Allen renunţă la procesul intentat Amazon după ce a ajuns la o înţelegere cu compania americană

Regizorul american Woody Allen a renunţat la procesul intentat grupului Amazon, pe care îl acuza de întreruperea...388

11 noi 00:00MondenO actriţă franceză îl acuză pe Roman Polanski că a violat-o în 1975, la vârsta de 18 ani

Actriţa franceză Valentine Monnier îl acuză pe regizorul Roman Polanski că a violat-o în 1975, la vârsta de 18...457

11 noi 00:00MondenSerialul ''The Crown'', acuzat că îşi permite prea multe libertăţi în privinţa relaţiilor sentimentale regale

Cel de-al treilea sezon, foarte aşteptat, al serialului ''The Crown'', despre viaţa Elisabetei a II-a a Marii...407

mai mult...Replica
12 dec 02:44ReplicaLa Ciocârlia, morții sunt ţinuţi în Căminul Cultural, acolo unde se împart şi darurile pentru copii

În urmă cu câțiva ani, primarul din Ciocârlia, Traian Dragomir, a demarat un proiect privind construirea a două...57

12 dec 00:00ReplicaISJ s-a sesizat: Școala Gimnazială din Corbu lasă repetenți elevii care se automutilează!62
12 dec 00:00ReplicaO crăpătură în izolația blocului în care locuiesc, a pus pe jar localnicii de pe strada Mircea cel Bătrân89
12 dec 00:00ReplicaO tânără adoptată își caută familia biologică: 'Îmi doresc atât de mult să îmi cunosc mama!'

O tânără născută în județul Constanța este în căutarea familiei care a abandonat-o la naștere în Spitalul...97

12 dec 02:27ReplicaINCIDENT la o grădiniţă din Constanţa: un dulap a căzut peste un copil!1351
12 dec 02:27ReplicaSTUDIU SVN: Constanța este cea de a doua cea mai mare piață rezidențială regională din România634
12 dec 02:27ReplicaConstanța va avea minibuze pentru transportul în comun

18 autobuze de mici dimensiuni vor lega nordul de sudul orașului prin înființarea a două noi rute de transport...827

12 dec 02:27ReplicaPe cine ar pune PNL prefect peste judeţul Constanţa3228
12 dec 02:29ReplicaUn deținut a EVADAT, în Constanța. A fost prins la scurt timp10421
11 dec 08:46ReplicaContract impresionant de la Administrația Bazinală a Apelor Dobrogea Litoral pentru fosta firmă a Sulfinei Barbu

O fostă firmă a Sulfinei Barbu a primit un contract de peste 5,7 milioane de euro de la ABADL pentru servicii de...2126

11 dec 00:00ReplicaȚEPE cu autovehiculele SECOND HAND! Cum se poate evita cumpărarea unei mașini FURATE!1488
11 dec 00:00ReplicaPoliţistul Pulbere de la Locală NU va fi sancţionat, chiar dacă a devenit ţinta ironiilor pe Facebook3573
Vremea
8.3°8.3° - 9.8° joi, 12 decembrie 2019
ConstantaUmiditate: 81%
Vânt: 5.58 m/s
Presiune: 1012 milibari

Loto
6/49122327344345
5/405152031343
joker11141727285
Horoscop
mai mult...SPSportRT
12 dec 00:00SportRadu Voina, cea mai dură reacție: „Ryde ne ia de proști?! M-a scos din minți când l-am auzit. Să își dea toți demisia!”. Se ia și de Neagu: „Să își vadă de treaba ei!”

România a pierdut ieri categoric cu Japonia, scor 20-37, și a terminat Campionatul Mondial de handbal feminin pe locul...110

12 dec 00:00SportCarlo Ancelotti, demis de Napoli după calificare! Gennaro Gattuso e favorit să-i ia locul

Napoli a câștigat meciul cu Genk, ultimul din grupele Ligii Campionilor, și s-a calificat în runda următor....107

12 dec 00:00SportGică Popescu și Ilie Năstase, iertați de Klaus Iohannis

Gică Popescu (52 de ani) și Ilie Năstase (73 de ani) vor păstra decorațiile primite din partea Administrației...131

12 dec 00:00SportAnsu Fati, cel mai tânăr marcator din istoria modernă a Ligii Campionilor

Ansu Fati, promiţătorul atacant al echipei FC Barcelona, a devenit cel mai tânăr marcator din istoria modernă a...107

Local
12 dec 00:00LocalCredincioşii de la Biserica 'Adormirea Maicii Domnului II' din Constanţa îşi vor preotul! Iată reacţia Arhiepiscopiei

Credincioşii de la Biserica "Adormirea Maicii Domnului II" din Constanţa i-au solicitat Înalt Prea Sfinţitului...140

12 dec 00:48LocalReprezentanţii Universităţii Andrei Şaguna, mesaj de felicitare pentru noul rector al Universităţii din Bucureşti

Profesorul universitar doctor Marian Preda a obţinut miercuri cel mai mare număr de voturi la cel de-al doilea tur al...92

12 dec 02:29LocalDosarul Rompetrol: cauză clasată față de mai mulți inculpați, măsuri ridicate la Constanța!

Prin ordonanța numărul 225/D/P/2006 din 05.12.2019, verificată pentru legalitate și temeinicie la 06.12.2019,...753

12 dec 02:34LocalCantități importante de DROGURI, DISTRUSE la Constanța! Prezenți și MASCAȚII! VIDEO

...1507

11 dec 00:00LocalPROIECTUL ”FESTIVALUL PESCARILOR - EFORIE”, LA FINAL

Proiectul ”Festivalul Pescarilor – Eforie”, implementat de catre Primaria Orasului Eforie si finantat prin...427

11 dec 01:21LocalPrimăria Cernavodă oferă cadouri de Crăciun preșcolarilor și elevilor din localitate!

Și anul acesta, copiii din Cernavodă îl vor întâlni pe Moș Crăciun, care va sosi încărcat cu sacul plin de...375

11 dec 03:53LocalElevii de la Palatul Copiilor din Constanţa au participat la un concurs național unde au fost premiați

În perioada ce a trecut, elevii Palatului Copiilor Constanţa au participat la o serie de concursuri desfăşurate la...509

11 dec 03:52LocalLocuri de parcare amenajate în zona pieței Pescăruș

Primăria Municipiului Constanța continuă programul de îmbunătățire a calității spațiului urban în cartierul...634

11 dec 03:51LocalMangalia. Parcarea dintre Casa Tineretului și Gară a fost FINALIZATĂ

Primăria Mangalia a finalizat lucrările la parcarea dintre Casa Tineretului și Gară. Anunțul a fost făcut de...1389

11 dec 03:48LocalCulmea 'șoferiei': să nu ai permis de conducere, dar să crezi că 'nu se pune' dacă mașina e neînmatriculată

Polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac, la data de 9 decembrie, în jurul orei 19.45, au depistat un...16080

Politică
12 dec 00:00PoliticăMitroi candidează pentru încă un mandat de primar. Sondajele îl cotează cu 80% intenţie de vot

Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, candidează pentru încă un mandat. Edilul a precizat că decizia sa...50

12 dec 02:30PoliticăJeacă nu mai este prefect al judeţului Constanţa! Iată cu cine a fost înlocuit

Dumitru Jeacă nu mai este prefect al judeţului Constanţa! Ordinul de eliberare din funcţie a fost luată în...2991

11 dec 00:00PoliticăCe spune Barna despre alegerile în două tururi

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat marţi că îşi doreşte ca premierul Ludovic Orban să îşi angajeze...292

11 dec 00:00PoliticăConsiliul UE a numit noi membri în Comitetul European al Regiunilor. Cine sunt aleșii locali din Constanţa care îi vor reprezenta pe cetățeni la nivelul CoR

Consiliul Uniunii Europene a numit marți 181 de membri și 181 de supleanți în cadrul Comitetului Regiunilor pentru o...437

11 dec 03:54PoliticăAdrian Năstase, reacție acidă la retragerea decorației: Ar trebui ca Iohannis să elimine și toate decorațiile contrasemnate de mine în 2000-2004

Fostul premier Adrian Năstase consideră că activitatea sa pentru integrarea Romaniei in NATO si UE nu vor putea fi...1069

11 dec 03:54PoliticăLOVITURĂ pentru DNA în dosarul care vizează mai mulți lideri PSD: ÎCCJ a REFUZAT arestarea celor duși cu mandat

ÎCCJ a repins arestarea preventivă a celor 8 persoane pe care DNA le-ar fi dorit după gratii, în dosarul în care...790

11 dec 03:47PoliticăFăgădău: Nu susțin alegerile anticipate

...580

11 dec 03:59PoliticăȘedință extraordinară a Consiliului Local Constanța. Cele două proiecte de pe ordinea de zi au trecut

Consilierii locali ai municipiului Constanța s-au întrunit în ședință extraordinară pentru a dezbate și a vota...734

11 dec 03:48PoliticăLiviu Dragnea rămâne în închisoare

Liviu Dragnea rămâne în închisoare, a decis instanţa supremă. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi...939

11 dec 04:02PoliticăConstanța, premiul pentru 'Excelență în Educație'

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, a primit în luni, 9 decembrie a.c. premiul pentru Excelența în...546

Mapamond
11 dec 03:56MapamondPericol de GENOCID lângă România: Vladimir Putin avertizează că există riscul unui masacru în Ucraina

În estul Ucrainei există riscul producerii unui masacru asemănător genocidului bosniac din Srebrenița, a spus...839

11 dec 03:54MapamondO instanță din Bulgaria l-a condamnat pe imamul Ahmed Mussa și pe alți 13 cetățeni bulgari pentru propagandă în favoarea grupării teroriste Stat Islamic

O instanță din Bulgaria l-a condamnat marți pe imamul Ahmed Mussa și pe alți 13 cetățeni bulgari pentru...430

11 dec 03:55MapamondSUA cer o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu riscul unor provocări ale Coreei de Nord

SUA au solicitat luni o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU săptămâna aceasta pentru a discuta despre riscul...412

10 dec 00:00MapamondRusia a acordat cetăţenie unui număr de 125.000 de locuitori din estul separatist al Ucrainei

Rusia a acordat cetăţenie în ultimele şapte luni unui număr de 125.000 de locuitori din regiunile controlate de...378

10 dec 00:00MapamondRepublica Moldova: Eliberat din închisoare, fostul premier Vlad Filat va întreprinde o vizită în Ungaria, la invitaţia lui Orban

Fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat a anunţat că la sfârşitul acestei săptămâni va efectua prima...390

10 dec 00:00MapamondFranţa: Jean-Luc Melenchon, condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare

Liderul extremei stângi franceze, Jean-Luc Melenchon, a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare şi...358

10 dec 00:00MapamondSecretarul de stat american îl va primi marţi la Washington pe ministrul de externe rus

Secretarul de stat american Mike Pompeo îl va primi marţi la Washington pe ministrul de externe rus Serghei Lavrov, a...361

10 dec 00:00MapamondTurcia expulzează spre Franţa unsprezece presupuşi jihadişti francezi

Unsprezece presupuşi jihadişti francezi care erau deţinuţi în Turcia au fost retrimişi luni spre ţara lor...394

10 dec 00:00MapamondInstituţiile publice din China, obligate să renunţe la programe şi echipamente informatice străine

Beijingul a ordonat tuturor agenţiilor guvernamentale şi instituţiilor publice să înlocuiască programele şi...375

10 dec 00:00MapamondNoua Zeelandă: Cel puţin cinci morţi şi circa 20 de răniţi în urma erupţiei vulcanului de pe White Island

Cel puţin cinci persoane au murit, circa 20 au fost rănite, iar altele sunt date dispărute, luni, după erupţia...367

Sănătate
9 dec 00:00SănătateGhimbirul: proprietăți, beneficii și recomandări pentru o viață sănătoasă

Ghimbirul este un aliment cu proprietăți și beneficii deosebite asupra sănătății organismului, atestat de studii...704

9 dec 01:18SănătateAcțiune de donare de sânge în Năvodari

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Orașului Năvodari organizează joi, 12 decembrie,...465

7 dec 00:00SănătateȚigări normale sau electroice? Iată care sunt riscurile la care vă expuneți!

Orice cantitate de fum este nocivă pentru sănătate, aceasta este premisa de la care se poate porni acest subiect...991

4 dec 00:34SănătateDSP Constanța, informare cu privire la Hepatita A

Hepatită virală A este o boală infecțioasă, cu transmitere pe cale digestivă (fecal-orală), încadrată în...2916

4 dec 00:56SănătateA dat Ministerul Sănătății în judecată: este captiv în propria casă, din cauza unei boli cumplite

Un constănțean își cere dreptul la viață! Rozaceea a pus stăpânire pe viața lui și cere ajutor! Este o boală...1589

3 dec 02:06SănătateSe caută mame voluntare pentru copiii singuri din spitale

În România, 2 copii sunt părăsiți în spitale în fiecare zi, potrivit statisticilor oficiale. Nu numai ei sunt...1012

2 dec 22:04SănătateAcțiune de donare de sânge în Negru Vodă!

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria Orasului Negru Vodă organizează sâmbătă 07...578

2 dec 21:44SănătateRelatarea unei mămici care a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa: 'Vă recomand să mergeţi cu încredere...'

De-a lungul timpului, la adresa Spitalului Judeţean Constanţa au existat numeroase critici din partea pacienţilor:...4319

30 noi 03:17SănătateSecție de Radioterapie, la Constanța. Când devine funcțională!

La începutul anului, autoritățile locale promiteau că Secția de Radioterapie a Spitalului Județean Constanța va...1904

29 noi 01:20SănătateSpitalul Județean, în doliu. Doctorul Constantin Tica a MURIT

Doliu la Spitalul Județean Constanța. Șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică, Constantin Tica, a...47429