Monica Anghel a trecut la blugi rupţi, după ce a slăbit 40 de kg
Monica Anghel a trecut la blugi rupţi, după ce a slăbit 40 de kg
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMonica Anghel
Monica Anghel (48 ani) și-a schimbat garderoba, după ce a slăbit foarte mult, peste 40 de kilograme. Dacă înainte de a se subția solista urca pe scenă doar în ținute elegante, cu rochii de seară lungi, la care asorta pantofi cu toc, iată că, de ceva vreme, ea susține show-uri în adidași sport lucioși și blugi rupți.
Monica Anghel a reușit să redevină suplă, ca-n anii de liceu, cu ajutorul nutriționistului și a unui regim corect organizat. Problemele medicale cu care s-a confruntat în trecut au îndemnat-o mai întâi să se opereze la coloană, apoi a decis că trebuie să slăbească. Și s-a apucat de sport și dietă în octombrie 2017: “Ăsta este doar începutul (n.r. slăbirea). A fost o perioadă destul de dificlă. Erau probleme mai vechi, de 10 ani de zile. Nu le-am băgat în seamă, am zis lasă că trece. Eu m-am operat pe coloană, nu mi-am operat stomacul, este întreg, sănătos, bine mersi”, a declarat vedeta, la Antena Stars.
Monica ne-a oferit și dieta-minune: ”Dimineaţa, la prima oră, mănânc o omletă cu seminţe de chia, fără prea mult ulei. Pe la 10.00 -11.00 mâncăm 10-15 migdale sau nuci. La 12.00, mănânc o ciorbiţă de legume, dar fără pâine. A fost alegerea mea să renunţ la pâine. Sunt multe mese, e totul foarte sănătos”, a încheiat Monica Anghel.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News