REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Municipalitatea se apucă de reabilitarea cartierului Compozitorilor

Municipalitatea se apucă de reabilitarea cartierului Compozitorilor

Replica API 16 august 2017 | 00:00 263

Primăria Constanaț a depus un memoriu de prezentare a proiectului privind „Lucrări de construire aferente tramei stradale din Municipiul Constanța,Cartier Compozitorilor – Etapa 1: Strada Constantin Bobescu, Str. Sergiu Celibidache, Str. Barbu Filaret, Str. Tiberiu Brediceanu, Aleea Gheorghe Dumitrescu, Str. Gheorghe Dima, Str. Mihail Jora” către APM.

Cartierul Compozitorilor, de la strada Baba Novac spre sud până la strada Eliberării și spre est până la strada Bogdan Vasile, a înregistrat de-a lungul ultimilor 15-20 ani o intensă dezvoltare urbanistică, reprezentată în principal prin construcții de locuit proprietate privată.

Suprafațele existente ale străzilor ce urmează a fi reabilitate prezintă degradari structurale majore, datorită circulației mijlocelor de construcții grele de la șantierele adiacente și autoturismelor riveranilor și a unui sistem rutier eterogen necorespunzător, precum și pe traseul lucrărilor la utilitățile subterane. Principalele degradări sunt: cedări, denivelări, tasări, gropi, care în perioadele cu precipitații sunt pline cu noroi.

Structura drumurilor existente este neuniformă și necorespunzatoare pentru traficul auto, având următoarele caracteristici:

-Zona amenajata empiric cu straturi neomogene de piatră spartă, așezată în mai multe etape, fără compactare în straturi necoezive, care prezintă zone de tasări locale neuniforme datorită acumulărilor necontrolate de ape pluviale;

-pe traseul utilităților subterane terenul prezintă tasări și un sistem rutier necorespunzator;

-pe zonele de pământ, drumul este la nivelul terenului natural existent.

Traficul auto este redus, fiind compus din traficul greu generat de utilajele de construcții pe perioada de execuție a construcțiilor, traficul pentru intervenții, urgențe și utilitar și traficul ușor generat de locatarii clădirilor din această zonă cu vârfuri de trafic dimineața si seara, cu dificultăți de intrare/ieșire în/din zonă din cauza accesului neamenajat și nereglementat.

Scurgerea apelor de suprafață se realizează dupa pantele existente ale terenului natural către zonele adiacente. Scurgerea apelor pluviale din interiorul curților se realizează diferențiat în funcție de cotele variabile existente ale amenajărilor interioare adiacente.

Utilitățile subterane sunt reprezentate de rețelele de apă-canalizare, gaze naturale și alimentare cu energie electrică și iluminat public. Căminele existente de utilități subterane sunt amplasate neuniform pe ampriza drumului și față de împrejmuirile existente. Racordurile laterale de utilități sunt parțial realizate pentru construcțiile existente, iar pentru viitoarele construcții se vor realiza ulterior.

Principalele categorii de lucrări necesare sunt:

- Trasarea, curațirea și eliberarea amprizei drumului, după caz;

- Protejarea, dupa caz, a instalațiilor subterane din zonele carosabile conform cerințelor specifice ale administratorilor acestora, pe baza altor proiecte de specialitate.

- Lucrări de terasamente (săpături, umpluturi, dupa caz, compactarea terenului);

- Execuția fundatiei din piatră spartă compactată așternută pe un strat din nisip;

- Așternerea îmbrăcăminții carosabile de protecție din beton asfaltic;

- Completarea cu piatră spartă a acostamentelor;

- Montarea de indicatoare rutiere pentru reglementarea circulației.

Iată cum vor fi reabilitate străzile

Strada Constantin Bobescu:

Lungimea totală este de 1.010 m, de la strada Prel. Eduard Caudella până la str. Dumitru Kiriac, spre nord;

Lațimea amprizei proiectate este de 7 m, din care: 6 m reprezintă partea carosabilă asfaltată cu două benzi de circulație și acostamente laterale de câte 0,5 m lațime fiecare, racordate la terenul adiacent.

Suprafața de teren afectată în perioada de execuție a lucrărilor: 7.041mp

Strada Sergiu Celibidache:

Lungimea totală este de 491 m, de la str. Prelungirea Eduard Caudella până la strada C-tin Bobescu, spre vest;

Lațimea amprizei proiectate este de 8 m, din care: 7 m reprezintă partea carosabilă asfaltată cu două benzi de circulație încadrat între două acostamente de 0.50 m fiecare la nivel de piatră spartă;

Suprafață de teren afectată în perioada de execuție a lucrărilor: 3.841mp.

Strada Barbu Filaret:

Lungimea totală este de 168 m, de la strada Prelungirea Eduard Caudella până la strada Tiberiu Brediceanu, spre vest;

Lățimea amprizei proiectate este de 7 m, din care: 6 m reprezintă partea carosabilă asfaltată cu două benzi de circulație și acostamente laterale de câte 0,5 m lățime fiecare, racordate la terenul adiacent;

Suprafața de teren afectată în perioada de execuție a lucrărilor: 1.178mp.

Strada Tiberiu Brediceanu:

Lungimea totală este de 231.5 m, de la Str. C-tin Bobescu până la Str. Eduard Caudella, spre nord;

Lățimea amprizei proiectate este de 8 m, din care: 7 m reprezintă partea carosabilă asfaltată cu două benzi de circulație încadrat între acostamente de 0.50m la nivel de piatră spartă;

Suprafața de teren afectată în perioada de execuție a lucrărilor: 1793mp.

Strada Gheorghe Dumitrescu:

Lungimea totală este de 97.5 m, de la Str. C-tin Bobescu până la Str. Rapsodiei, spre nord;

Lățimea amprizei proiectate este de 8 m, din care: 7 m reprezintă partea carosabilă asfaltată cu două benzi de circulație încadrat între acostamente de 0.50m fiecare la nivel de piatră spartă;

Suprafața de teren afectată în perioada de execuție a lucrărilor: 782mp

Strada Gheorghe Dima:

Lungimea totală este de 86.5 m, pana la Str. Titus Cergau, spre vest;

Lațimea amprizei proiectate este de 8 m, din care: 7 m reprezinta partea carosabila asfaltată cu doua benzi de circulație încadrat intre acostamente de 0.50m fiecare la nivel de piatră spartă;

Suprafața de teren afectată în perioada de execuție a lucrărilor: 847mp.

Strada Mihail Jora:

Lungimea totală este de 85 m, de la Str. Titus Cergau pana la Str. Eduard Caudella, spre vest;

Lătimea amprizei proiectate este de 8 m, din care: 7 m reprezintă partea carosabilă asfaltată cu două benzi de circulație încadrat între acostamente de 0.50m fiecare la nivel de piatră spartă;

Suprafața de teren afectată în perioada de execuție a lucrărilor: 678mp.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pe Constantin Bobescu canalizare nu exista .
0
0
Si starda operei pe cand ? este proiectul de asfaltare din 2012! cand se finalizeaza?
0
0
bravo, poate incepe ceva, poza e cu str Nicolae Kirculescu
0
0
la 2 metri distanta de vechile blocuri.cata nesimtire!practic oligofrenii astia au condamnat oamenii din blocurile vecine la semi-intuneric pe viata.apoi se mai mira de ce nu ai suporta romanii.In C-ta fiecare mafiot a facut ce-a vrut,sub obladuirea pastaii si a porcului din c.j.strazile din imagine parca sunt din mijlocul campului.
9
1
Bravooooooo ! Fagadau sa traiasca ca-i capu la orasul nostru !!!!!!
8
2
E bine! Ca are strada proiectata la 7-8 metri latime.Nu conteaza ca nu a fost asfaltata de constructorul blocurilor ci,conteaza ca a tinut cont sa se poata circula.Se stiu cartiere unde latimea strazii nu permite accesul masinii cu apa a pompierilor la cazuri de urgenta
3
3
Nu e vorba de reabilitare ca nu a fost nico abilitare. niste mafioti au facut niste blocuri si case in camp si acum si acum tot ei asteapta infrastructura pe bani publici. Normal era sa asigure infrastructura apoi sa faca blocuri.
9
3

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272