REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 7 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7605
14.5° Constanța Miercuri, 7 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7605
 

Municipiul Constanța intenționează să valorifice un teren situat pe strada Rotterdam

Municipiul Constanța intenționează să valorifice un teren situat pe strada Rotterdam

Robert NENCIU 26 noiembrie 2025 | 09:15 749

Proiectul de hotărâre privind oportunitatea vânzării prin licitație publică a terenului situat pe strada Rotterdam nr. 11 B va fi supus aprobării Consiliului Local al municipiului Constanța.

Municipiul Constanta intentioneaza sa valorifice un teren situat pe strada Rotterdam

Terenul, în suprafață de 157 mp, identificat cu număr cadastral 263140, constituie proprietatea privată a municipiului Constanța, conform HCL nr. 109/2025. Acesta nu poate fi valorificat în interesul comunității: nu este eligibil pentru investiții finanțate din fonduri europene sau fonduri de la bugetul local, nu face parte din Registrul Local al Spațiilor Verzi și nu există proiecte de utilitate publică în curs de pregătire pentru acest amplasament.

Pe teren nu sunt edificate construcții, în vederea construirii este necesară elaborarea și aprobarea unei documentații PUZ, conform prevederilor Legii nr. 350/2001 republicată și conform Legii nr. 597/31.10.2001 privind unele măsuri de protecție și autorizare a construcțiilor în zona de coastă a Mării Negre.

Procedura de valorificare a terenului se va realiza prin licitație publică, deschisă tuturor persoanelor fizice și juridice interesate. Accesul la procedură nu este îngrădit sau condiționat de îndeplinirea unor cerințe specifice pentru cumpărarea acestuia. Odată cu transferul proprietății de la municipiul Constanța către câștigătorul licitației, acesta va prelua toate obligațiile prevăzute de Codul fiscal la bunul achiziționat.

Cumpărătorul va fi obligat să menţină reglementările și funcțiunile urbanistice prevăzute în documentațiile de urbanism aprobate. Schimbarea funcţiunilor şi a celorlalte reglementări urbanistice se va putea face cu acordul vânzătorului în condiţiile respectării de către proprietar a cerinţelor legale referitoare la avizare şi autorizare.

Prin valorificarea acestui teren, municipalitatea urmărește creșterea veniturilor la bugetul local, fonduri necesare pentru susținerea marilor proiecte.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dati mai afara trantorii din Politia Locala. Astia daca le ceri ajutorul trec de partea infractorilor. Nu te apara in niciun fel. Ba au tupeul sa treaca si la amenintari. Afara cu ei. Nu-i mai platiti din banii cetatenilor.
6
0
cand terminati cu haosul de la cet palas , cand se termina lucrarile pe bulevard vlaicu sa fie circulabil? de 5 ani tot lucrati , ja vrelor..
6
0
Ajunge cu vanzarea terenurilor de catre primarie Constanta,nu stiti de unde sa mai scoateti spagi Vindeti pt proiecte dar banii cetatenilor ce faceti cu ei? Vreti sa nu mai ramana nimic in tara asta
8
0