REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.8° Constanța Dum., 20 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7588
17.8° Constanța Duminică, 20 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7588
 

Noi detalii despre nava încărcată cu GPL care ar fi fost lovită de o dronă în Marea Neagră, în apropiere de Sulina

Noi detalii despre nava încărcată cu GPL care ar fi fost lovită de o dronă în Marea Neagră, în apropiere de Sulina

Mirela PASCAL 21 iulie 2026 | 15:32 2898

Au apărut noi detalii legate de incidentul care a avut loc, noaptea trecută, în Marea Neagră. Vă reamintim că nava Gas Lisbon, care transporta gaz petrolier lichefiat, a fost lovită aproape de Sulina. O dronă ar fi lovit pupa navei, apoi un incendiu a izbucnit imediat în sala motoarelor.

Noi detalii despre nava incarcata cu GPL care ar fi fost lovita de o drona in Marea Neagra, in apropiere de Sulina

Nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost grav avariată noaptea trecută. Nava provenea din portul Alexandria, Egipt, și se îndrepta către portul ucrainean Reni, potrivit postării lui Nicușor Dan. 

Există suspiciunea că o dronă ar fi intrat în pupa navei

Sursele Gândul transmit că, având în vedere alerta aeriană care a fost lansată aseară, din cauza bombarbamentelor masive cu drone, și patru aeronave militare au fost ridicate de la sol cu muniție pe țeavă. Sursele transmit că deși pe teritoriul NATO și în apele teritoriale ale României nu a intrat nicio dronă, nu ar fi exclus ca, totuși, nava care a fost avariată să fi fost atinsă de o dronă.

Noi detalii despre nava incarcata cu GPL care ar fi fost lovita de o drona in Marea Neagra, in apropiere de Sulina

Surse judiciare au dezvăluit pentru Gândul că ancheta va stabili ce s-a întâmplat, mai ales că „la cald” , în declarațiile făcute de unii membri ai echipajului, aceștia au auzit „o bubuitură foarte puternică”.
Trei marinari au ajuns la spital

Vă reamintim că în urma incidentului din Marea Neagră, care a avut loc la scurt timp după miezul nopții, 17 persoane au fost salvate de pe navă. Trei marinari au fost preluați de echipajele medicale din județul Tulcea și au fost transportați la Spitalul Județean Tulcea. Doi marinari au suferit arsuri, iar al treilea avea traumatisme multiple și hemoragie.

Noi detalii despre nava incarcata cu GPL care ar fi fost lovita de o drona in Marea Neagra, in apropiere de Sulina

Ce s-ar fi întâmplat la bordul navei Gas Lisbon

Potrivit unor informații, incendiul s-ar fi extins rapid după ce un generator ar fi explodat. Echipajul nu a mai putut folosi instalația de stingere și s-a refugiat în prova (n.r. partea din față a navei), apoi a abandonat nava cu plutele de salvare, fiind recuperat ulterior de echipele SAR. Potrivit unei surse citate de Ora de Tulcea, avariile navei ar putea indica un posibil atac cu dronă maritimă. După explozie, cei 17 marinari au abandonat nava în grabă. Trei membri ai echipajului au fost răniți, unul dintre ei suferind leziuni provocate de schije, iar alți doi au suferit arsuri.

Operațiunea de salvare s-a desfășurat în condiții dificile. Echipajele ARSVOM au ajuns în zona incidentului după aproape 2 ore de navigație și au recuperat marinarii din plutele de salvare. La ora 9:00, incendiul de la bord nu fusese încă stins.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
A văzut Zelenki că ne poate ataca fără să ripostam la Constanța și Galați așa că continuă operațiunea de a ne ataca că proștii noștri nealeși dau vina numai pe ruși chiar și când sa dovedit cu n***u pe alb că sunt frații noștri okraineni
2
4
Au dreptate toti, cine ne au atacat rusii sau ucranienii??? eu cred ca Ucraina
5
3
Vedeți pe siturile de urmărire a navelor că nava venea la Sulina. GAS pt Galați.
1
16
Radarul mare nu vede drona mica asa zice oligofrenul muc, povesti pentru bananieri
13
18
Băgați o pe aia ruși ruși mama voastră de securiști. Tot Ucraina e
16
19
ANR a aflat despre eveniment ?
20
0
Aducea Gaz la Galati e un atac impotriva Romaniei.
11
17
Noi cum stăm cu patriot? Că tulcenii, gălățenii și constănțenii tremurăm deja...la centru nu se aude?
16
1
rusii natie de criminali
22
14